Zeci de tineri din Jibou au participat la proiectul „Viceprimar pentru o zi”, demarat de Vlad Pașcalău
Astăzi, 23 mai, s-a finalizat proiectul „Viceprimar pentru o zi!“, un proiect demarat în primăvară de viceprimarul Orașului Jibou, Vlad Pașcalău, proiect prin care a reușit să trezească interesul tinerilor pentru administrație.
Prin acest proiect sa urmarit creșterea fluxului informațional dintre tineri și sistemele decizionale existente, precum și dintre tineri și colectivitatea locală, îndreptându-ne atenția spre instituțiile de învătământ liceale din Jibou.
Primăria Jibou consideră că a fost necesară implementarea acestui proiect datorită detașarii tinerilor față de viața publică precum și a informațiilor false de pe rețelele de socializare în ceea ce privește activitatea aleșilor locali.
La Jibou, tinerii sunt reprezentați cel mai înalt nivel
Primarul Jiboului, Dan Ghiurco este dovada vie că tinerii au o șansă pentru a-și crea o carieră în administrația publică și politică. Dan Ghiurco a revoluționat atât politica pe plan local, cât și administrația din orașul de pe Someș, prin fapte, dând exmplu multor lideri politici de la nivel județean. În anul 2020, Dan Ghiurco a pus mare accent pe o echipă de consilieri locali tineri și a fost cartea câștigătoare, reușind să câștige alegerile locale cu un scor extraordinar. Mai mult, în funcția de viceprimar a promovat un tânăr, pe Vlad Pașcalău, astfel că Orașul Jibou are cel mai tânăr viceprimar din țară.
„Mă simt nostalgic, pentru că ştiu cum e să faci un proiect şi apoi să culegi roadele. Mă bucur că lucrurile merg spre bine, că pot fi antrenaţi elevii în astfel de proiecte, astfel ca, atat eu cat si domnul Primar Ing.Ghiurco Dan ne exprimam recunostinta fata de toti, profesorii si elevii implicati si ne dorim ca acest proiect sa aiba continuitate pentru a putea prelua ideile elevilor”, a transmis viceprimarul Vlad Pașcalău.
Pentru recompensarea eforturilor depuse, câștigătorii locurilor I, II si III au beneficiat de premii în bani , iar castigatorii premiilor speciale vor merge in vizita la Parlamentul României, unde vor avea ocazia să schimbe opinii cu lideri importanți , acesta fiind locul unde sunt luate hotărâri importante pentru bunăstarea țării.
Proiectele carora comisia de jurizare a hotarat acordarea Premiului Special sunt:
Afișaj stradal digital
Molnar Alin Florin
Fodor Monica
MorarTabita XII Prof. Bot Ileana
Modernizarea infrastructurii rutiere prin amplasarea de semafoare în orașul Jibou
Varga Bianca
Opriș Daria – Alina
Noană Patricia Maria XI C Prof. Chis Dan Irina
Amenajare stații de autobuz
Țanco Ramona Greta
Zălar Ana
Matei Corneliu Daniel X Prof. Poenar Maria
Proiectele carora comisia de jurizare a hotarat acordarea Premiilor I, II și III sunt:
PREMIUL 1
Azil de bătrâni
Berar Ștefania
Rus Patricia
Chiș Luisa XI C Prof. Chiș Dan Irina
PREMIUL 2
Amenajare traseu pista bicicleta Jibou – Rona
Dumitraș Maria
Sav Denisa
Pocol Alisia IX A Prof. Muresan Cristina
PREMIUL 3
Ajutorarea unor ființe nevinovate
Bojan Naomi Florina
TomaAlexandru
Cozac Bianca Alina X Prof. Poenar Maria