Zilele Stomatologiei Sălăjene ediția a X-a, eveniment organizat online în perioada 21-23 ianuarie 2021
Timp de trei zile, în perioada 21-23 ianuarie la Zalău, în organizarea Colegiului Medicilor Stomatologi Sălaj, se desfăşoară Congresul “Zilele Somatologiei Sălăjeane”.
Potrivit doctorului stomatolog Corin Penciuc – preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi Sălaj, la evenimentul care se va desfăşura online pe platforma ZOOM sunt aşteptaţi să participe medicii stomatologi din toată țara.
Până în prezent s-au înscris un număr de circa 120 de medici stomatologi care vor primii pe email un cod de acces pe platforma ZOOM.
Evenimentul aduce în dezbatere o serie de subiecte de interes din domeniu, de la cele privind legislaţia, la cele strict medicale.
Congresul are două secțiuni – una de legislație unde participă reprezentanți de la instituțiile de resort din Sălaj: ANAF, DSP, CAS, inclusiv avocatul Mircea Popovici, care vor prezenta părți din legislația privind domeniul sanitar și fiscal.
În secțiunea a doua sunt prezenate comunicări științifice de către cadrele didactice, profesori universitari, conferențiari din mai multe centre universitare cum ar fi Cluj, Sibiu, Craiova și Timișoara. Tematica vizează comunicări din zona implantelor dentare, stomatologie estetică, protetică, ortodonție, endodonție și altele.
Printre invitați se află și reputatul profesor dr. Ionaș Mona, conferențiar universitar doctor Tîrcă Tiberiu.
Dr. Ionuț Brânzan este un tânăr specialist în stomatologie estetică și este chiar trainner internațional, cu participare la simpozioane și congrese internaționale.
Președintele C. M. S. Sălaj, dr. Penciuc Corin va prezenta o temă care vizează finanțarea serviciilor stomatologice.
„Voi prezenta modalități de finanțare a serviciilor stomatologice, în special mecanismul de finanțare prin Casa de Asigurări de Sănătate. Este o temă de actualitate cerute de medicii stomatologi din rețeaua națională de stomatologie. Congresul este purtător de EMC, face parte din evenimentele care țin de educația medicală continuă a medicilor stomatologi”, ne-a declarat președintele CMS Corin Penciuc.