ZIUA COPILULUI SĂRBĂTORITĂ DE POLIȚIȘTI ÎN ZALĂU ȘI ÎN ȘIMLEU SILVANIEI

Ieri, 1 iunie, începând cu ora 12.00, în municipiul Zalău și în orașul Șimleu Silvaniei, polițiștii sălăjeni au continuat activitățile interactive cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului.

Sute de copii au fost oaspeţii noştri, descoperind rând pe rând autospecialele, laboratorul mobil de siguranță rutieră și tehnica din dotarea polițiștilor.

Polițiștii sălăjeni au organizat pentru cei mici diverse ateliere, în cadrul cărora au desfășurat activități preventive pe teme de educație rutieră, siguranță pe stradă, acasă sau în mediul online, prevenirea bullying-ului și cyberbulying-ului.

De asemenea, polițiștii sălăjeni i-au implicat pe copii în diverse jocuri și concursuri, recompensând-i cu dulciuri și diplome.

Punctele principale de atracție au fost echipele mixte formate din poliţist-conductor şi câine, care au realizat demonstraţii de prindere şi imobilizare a infractorilor, standul polițiștilor criminaliști, care le-au făcut demonstrații practice cu privire la descoperirea şi ridicarea amprentelor sau a altor tipuri de urme, dar și prezentarea tehnicii și a materialelor de intervenție folosite de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale în acțiunile pe care ei le desfășoară.

Polițiștii rutieri i-au învățat pe cei mici principalele reguli de circulație cum ar fi traversarea pe marcajul pietonal sau la culoarea verde a semaforului electric, iar zâmbetele copiilor au fost pentru noi cea mai mare mulțumire.

Pe lângă distracție, în urma acestor activități, polițiștii sălăjeni au urmărit să-i facă pe cei mici să înțeleagă că pot apela cu încredere la ei oricând au nevoie, că le sunt prieteni și sunt mereu în preajma lor pentru a-i proteja și a se asigura ca nu devin victime ale infracțiunilor.

La mulți ani, tuturor copiilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *