ZIUA INTERNAȚIONALĂ PENTRU NONVIOLENȚĂ ÎN ȘCOALĂ

La 30 ianuarie este marcată, anual, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală. În acest context, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Sălaj demarează un proiect pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar din județul Sălaj, sub sloganul “Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI !”.
Proiectul se desfășoară la nivel național și se adresează elevilor de gimnaziu. Printre principalele obiective urmărite de polițiștii sălăjeni și partenerii de program se regăsesc identificarea formelor de agresiune întâlnite în școli, de la violență verbală, la îmbrânceli, injurii sau intimidări, conștientizarea consecințelor violenței psihologice – bullying și asigurarea unui mediu școlar securizant, prin prevenirea și combaterea violenței în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar.
Totodată, polițiștii Biroului Siguranță Școlară urmăresc în cadrul proiectului conturarea unor tipare comportamentale pozitive, prosociale, dar și cunoașterea sensului valorilor sinceritate, colegialitate, prietenie, stăpânire de sine, respect, modestie, curaj, responsabilitate, colaborare, comunicare.
Violența școlară reprezintă una dintre marile provocări cu care se confruntă comunitățile de elevi și studenți din unitățile de învățământ, la nivel internațional, vulnerabilizând starea de bine și echilibrul emoțional al acestora.
Efectele violenței în școală pot reprezenta un element potențator în viața viitorului adult, fiind cunoscut drept una dintre cauzele apariției simptomelor de anxietate, depresie, diverse fobii și adicții.
Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI !
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE:
Pentru elevi:
– Fiți atenți atunci când vă alegeți prietenii! Evitați prietenia persoanelor violente, sau conflictuale!
– Nu vă lăsați influențați de ceilalți! Analizați singuri riscurile la care vă expuneți pe baza educației primite și a propriei experiențe!
– Daca vreun coleg sau prieten vă roagă să faceți ceva cu care voi nu sunteți de acord, refuzați categoric, indiferent de promisiunile sau amenințările primite;
– Spuneți-le prietenilor voștri să nu răspundă cu violență la provocările altor grupuri și atrageți-le atenția asupra consecințelor comiterii de fapte antisociale!
– Când sunteți jigniți sau victime ale comportamentului violent al unor colegi sau al persoanelor din anturaj, anunțați profesorii, părinții și poliția, pentru a fi ajutați;
– Fiți prudenți în relațiile cu persoanele nou cunoscute, pentru a nu fi manipulați să comiteți infracțiuni sau să deveniți victima acestora!
Pentru cadrele didactice:
– Identificați elevii cu potențial violent! Implicați-i în activitățile școlare sau de timp liber și încercați să le descoperiți interesele și aptitudinile!
– Introduceți, în sesiunile de dezbateri cu elevii, teme relevante pe această problematică!
– Derulați programe și activități extra curriculare în unitățile de învățământ: concursuri tematice, prezentări interactive a unor teme legate de violența școlară!
Pentru părinți:
– Comunicați cu fiul/fiica dumneavoastră, fiecare copil trebuie înțeles și personalitatea lui trebuie respectată;
– Discutați la sfârșitul fiecărei zile cu copilul dumneavoastră despre ziua ce a trecut! Uneori copii nu vor să spună dacă au probleme la școală.
– Dacă vă spune că pierde frecvent bani sau alte valori sau dacă observați că sustrage bunuri din casă, e posibil să fie victima unor delincvenți !
– Discutați deschis, cu tact, cu copilul dumneavoastră și dacă această situație se confirmă, sesizați imediat poliția!
– Interesați-vă permanent de situația școlară a copilului dumneavoastră!
– Fiți fermi cu minorul, dar nu agresivi, violența nu este nicidecum o modalitate de soluționare a problemelor, ci mai degrabă le amplifică!
– Încercați să-i cunoașteți și să vă apropiați de prietenii copiilor dumneavoastră! Asigurați în familie un climat afectiv de bună înțelegere!
– Țineți minte: exemplul dumneavoastră personal impresionează mai mult decât sfaturile pe care le dați!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *