Diana Paul, nepoata fostului ziarist Viorel Varga, influencer de partea valorilor conservatoare
Diana Paul are 19 de ani, este nopoata fostului mare jurnalist, peot Viorel Varga și opiniile ei, de partea binelui, au devenit virale pe internet. După ani petrecuți în străinătate, s-a reîntors în România din „dragoste de ea”. A absolvit liceul la Grey Court School din Londra și îşi va continua studiile la Facultatea de Istorie, în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj. Într-un interviu pentru Q Magazine, Diana Paul explică de ce „singurul pe care Îl iubește mai mult decât patria și poporul este Iisus”.
CE CONȚINE VACCINUL
Când Florin Cîțu a lansat românilor provocarea de a spune fiecare „Ce este vaccinul” probabil că nu și-a dorit răspunsul Dianei Paul, devenit viral pe internet. Publicat pe canalul său de YouTube, „BreakTruth”, Diana nu vrea să împărtășească lumii doar ideile sale, ci și adevărul factual.
„Sunt o adeptă a adevărului și mă simt dezgustată de minciună, mai ales când oamenii o folosesc pentru manipulare sau pentru a-și satisface nevoile egoiste, așa cum s-a întâmplat și în cazul Covid-19. Ajunsesem într-un punct în care nu mai puteam citi ceva fără să mă gândesc că poate este o minciună.
Mi-am dat seama că nu eram singura în acea situație, așa că am decis să mă fac auzită pentru a spune adevărul, atât cât înțelegeam din el. A fi onestă cu oamenii era ceva atât de prețios pentru mine, încât am dorit să includ cuvântul adevăr în numele canalului meu de YouTube.
După ce i-am cerut înțelepciune lui Dumnezeu cu privire la un nume interesant pentru canalul meu, mi-a venit instant ideea de a combina cuvintele BREAKTHROUGH (unul dintre cuvintele mele preferate) și TRUTH – evadare și adevăr. Așa am creat jocul de cuvinte BREAKTRUTH adică EVADAREA ADEVĂRULUI.”
Pentru Diana Paul, vaccinul conține „neîntemeiata, nedovedita și nefondata soluție pentru problema cu care se confruntă acum psihicul și fizicul umanității.”
„Vaccinul conține frica de aproapele nevaccinat, neacceptarea celor care au ales diferit și separarea între unii dintre membrii familiilor care au opinii divergente. Vaccinul, pentru mine, conține o salvare mincinoasă, o vindecare falsă. A devenit un idol al sănătății.
Ce conține vaccinul? Frică, bănuială generalizată și șmecherie atotputernică. Exact cele 3 elemente pe care le enumeră Nicolae Steinhardt ca fiind problemele noastre de căpătâi.
Vaccinul conține miliarde, conține o afacere. Să nu vă gândiți că vaccinul ar fi un bine lipsit de profit. Dacă nu ar fi generat profit, atunci nu l-ar mai fi promovat absolut nimeni.
Nu este vorba despre persoanele care au ales vaccinul cu întreaga lor convingere, ci despre acelea care, în ciuda convingerii lor, au fost nevoite să cedeze în fața vaccinului de gura lumii, de gura presei, de frică.
Așadar, ce conține vaccinul pentru mine, în modul în care ne este prezentat? Nimic special, doar… condiția obligatorie pentru a ne recăpăta viața și normalitatea. Și noi mai spunem că trăim în libertate? Ce jalnică e, atunci, libertatea!”
Citiți articolul integral la linkul atașat www.qmagazine.ro