Dan Vîlceanu (PNL Gorj), numit ministru al Finanţelor, la propunerea lui Cîțu
Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul de numire în funcția de ministru al Finanțelor a lui Dan Vîlceanu, anunță Administrația prezidențială într-un comunicat de presă.
Biroul Politic Național al PNL l-a validat, miercuri, pe Dan Vîlceanu pentru funcția de ministru al Finanțelor, cu un singur vot împotrivă, al liderului PNL, Ludovic Orban.
Noul ministru de Finanțe liberal, un fost PSD-ist cu datorii la stat
Cealaltă firmă unde Dan Vîlceanu este acționar cu 65%, Rominex Mining Engineering SA este în insolvență. Societatea avea, la 30 iunie 2021, datorii la bugetul de stat în valoare de 398.867 de lei.
Partenerul de afaceri al lui Vîlceanu în această firmă este Teofil Gr. Ghirasim, iar între 2014 ți 2017, cenzorul societății lui Vîlceanu a fost Mihai Ritivoiu, actual consilier județean și trezorier al PSD Timiș. Nu e prima dată când Vîlceanu cochetează cu social democrația. El și început cariera politică la PSD, fiind președinte al tineretului Social Democrat Gorj din 2006 până în 2009. A trecut apoi la PDL Gorj, unde a avut funcția de secretar executiv în perioada 2011-2012, apoi președinte al PDL Gorj între 2013 și 2015.
În plină criză SARS-COV-2, firma familiei a realizat un profit net de 1,7 milioane lei
Mama sa, Elisabeta Vîlceanu, (68 de ani) deține firma Trefo SRL care are ca obiect de activitate „fabricarea utilajelor pentru extracţie şi construcţii”. Societatea a câștigat mai multe licitații pentru furnizarea de produse către Complexul Energetic Oltenia și cu societatea de termoficicare a municipiului de pe Bega, Colterm Timișoara. Potrivit datelor de la ministerul de Finanțe, firma a avut anul trecut o cifră de afaceri de 7,3 milioane de lei, un profit net de 1,7 milioane de lei și are 47 de angajați.