Deputatul PSD, Florian Neaga, condamnă bombardamentele care vizează sistemul de sănătate din Ucraina
Cruzime incalificabilă – Bombardamente care vizează sistemul de sănătate din Ucraina.
Am convingerea că toți cei care lucrează în domeniul medical – și nu numai – susțin declarația comună a OMS, UNICEF și UNFPA prin care atacurile asupra sistemului de sănătate din Ucraina sunt denunțate drept acte de o cruzime inadmisibilă.
De la începutul războiului, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a constatat 31 de atacuri ce au vizat sistemul medical din Ucraina, în care au fost distruse 24 de unități sanitare. Sunt uciși pacienți și personal medical și se distruge infrastructura vitală pentru sănătatea populației; războiul obligă oameni cu nevoi disperate pentru acces la servicii medicale să renunțe la ele.
Sunt incalificabile aceste atacuri asupra celor mai vulnerabili – bebeluși, copii, femei însărcinate, oameni care suferă deja de boală și lucrători din domeniul sănătății care își riscă viața pentru a salva vieți.
Accesul la servicii medicale este limitat sever în Ucraina din cauza războiului, de la începutul căruia în această țară au avut loc peste 4.300 de nașteri și se așteaptă ca alte 80.000 de femei să nască în următoarele trei luni, conform datelor OMS. Aparatura și proviziile medicale, inclusiv pentru gestionarea complicațiilor sarcinii, sunt la un nivel periculos de scăzut.
Colapsul sistemului de sănătate ucrainean ar însemna o catastrofă, se arată în comunicatul comun al OMS, UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii) și UNFPA (Fondul Națiunilor Unite pentru Populație – agenție dedicată sprjinirii nașterilor), organizații care anunță că fac eforturi pentru a asigura servicii medicale de urgență populației efectate acum de războiul din Ucraina.