Deputatul Lucian Bode, mesaj de Ziua Armatei Române

🇷🇴 25 octombrie – Ziua Armatei Române

Astăzi, ne îndreptăm gândurile cu respect și recunoștință către cei care au apărat și apără România, cu devotament, curaj și spirit de sacrificiu.

Pentru noi, cei din nordul Transilvaniei, această zi are o semnificație aparte. La 25 octombrie 1944, prin eliberarea Careiului, Armata Română a încheiat luptele pentru eliberarea ultimei brazde de pământ românesc aflate sub ocupație străină. După patru ani de ocupație și suferință, nordul Ardealului era din nou liber.

Libertatea aceasta a fost câștigată prin jertfa a zeci de mii de ostași români, care au pus datoria față de țară mai presus de propria viață.

La peste opt decenii de atunci, lecția istoriei rămâne la fel de actuală: pacea și libertatea nu sunt garantate. Ele trebuie apărate.

Războiul de la granițele României ne arată cât de important este să avem o armată puternică, profesionistă, modernă și respectată.

Securitatea României se sprijină pe apartenența la NATO și pe cooperarea strânsă cu aliații și partenerii noștri. În același timp, forța Armatei Române stă în profesionalismul, pregătirea și devotamentul militarilor săi. Le mulțumesc militarilor aflați la datorie, veteranilor, rezerviștilor și familiilor acestora pentru devotamentul și sacrificiile lor.

La mulți ani, Armatei Române! 🇷🇴

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *