S-a stabilit! Salariul minim va fi majorat, iar creșterea va fi una semnificativă
Ministrul PSD al muncii, Marius Budăi, a anunțat că „efectiv nu se poate trăi cu salariul minim în România”, iar varianta convenită de el cu partenerii sociali este că salariul minim va fi majorat, în 2023 la 3.000 de lei.
Propunerea Partidului Social Democrat pentru măsurile din această iarnă, pe lângă creșterea pensiilor, este de 3.000 de lei și cu cei 200 de lei scăzuți din taxare, adică sub 2800 taxați și 200, nu”, a spus Marius Budăi.
Salariul minim va fi majorat. Creștere ”reală” de 250 de lei
„Este clar un impact pozitiv și asupra angajaților, și chiar asupra angajatorilor, pentru că noi, cu toții, și în special angajatorii se plâng de lipsa forței de muncă, nu putem să… nu putem, efectiv nu se poate, nu se poate trăi cu salariul minim în România”, a adăugat el.
Ministrul a precizat că este „sigur că președintele PSD va propune în următoarea ședință a coaliției această discuție”.
Din 1 ianuarie 2022, salariul minim brut în România este de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că angajatul primește acum în mână un salariu net minim de 1.524 de lei în fiecare lună. Dacă „brutul” va ajunge la 3.000 de lei, atunci „netul” va fi de 1.774 lei, adică o creștere reală cu 250 de lei.
Toate calculele depind însă de bugetul pe 2023, care va fi votat în Parlament, cel mai probabil, în luna noiembrie.