Final de lucrări la Baza sportivă de la Stadionul Municipal Zalău
Astăzi, 11 ianuarie 2023, a fost demarată procedura de recepție a obiectivului de investiții „Construire bază sportivă TIP 2- str. Stadionului nr.5, Municipiul Zalău, județul Sălaj – V1 încălzire pe gaz”, în urma finalizării lucrărilor.
Această investiție s-a realizat prin Compania Națională de Investiții, valoarea finală a lucrărilor fiind de 1.132.468,66 lei.
S-au finalizat și lucrările aflate în sarcina Municipiului Zalău (racord apa, canalizare menajeră, gaz și curent).
În cadrul proiectului de investiții au fost realizate o clădire de vestiare cu funcțiuni multiple (băi, sală centrală termică, sală vestiar fete și băieți) și un teren multifuncțional cu suprafață de joc sintetică unde se poate practica fotbal, handbal, baschet, volei și tenis.
De asemenea, terenul de joc a fost împrejmuit cu plasă de sârmă și va fi luminat printr-o instalație de iluminat nocturn.
Alte obiective de investiții finanțate prin CNI pentru Municipiul Zalău aflate în derulare
Construire bază sportivă TIP 1, strada Făgetului, nr.41, în municipiul Zalău. Lucrarea se află în execuție, iar valoarea autorizată a lucrărilor este de 5.273.803,18 lei.
Construire bazin didactic de înot, strada Făgetului, nr.39, municipiul Zalău. Lucrarea se află în execuție, iar valoarea autorizată a lucrărilor este de 7.457.619,85 lei.
Construire creșă mare, strada Bistriței, nr.5, municipiul Zalău. Lucrarea urmează să fie demarată după predarea amplasamentului și finalizarea PT și obținerea Autorizației de construire.
Valoarea proiectului finanțat este de 21.667.344,35 lei.
Tot prin Compania Națională de Investiții a prins viață și Cinamatograful ”Scala” prin proiectul de investiții ”Reabilitarea, modernizarea, dotarea şi extinderea cinematografului Scala din municipiul Zalău, judeţul Sălaj”.
Valoarea finanțată prin CNI este de 12.487.974,75 lei fără TVA, respectiv 14.850.840,98 lei cu TVA, iar valoarea finanțată de UAT Municipiul Zalau este de 1.050.080,94 lei fără TVA, respectiv 1.247.292,47 lei cu TVA.