Polițiștii din Șimleu au acționat pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică

La data de 28 august 2026, în intervalul orar 08:00–12:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Biroului pentru Protecția Animalelor, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului Rutier, au desfășurat activități în sistem integrat, în vederea prevenirii și combaterii faptelor care afectează climatul de ordine și siguranță publică pe raza orașului Șimleu Silvaniei și a localității Pusta.

La activități au participat și reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu, Registrului Auto Român – Sălaj și Primăriei Orașului Șimleu Silvaniei.

În cele patru ore de verificări, au fost legitimate 94 de persoane, iar 45 de autovehicule au fost oprite pentru control. Totodată, 34 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 148.840 de lei.

De asemenea, 7 certificate de înmatriculare au fost retrase, ca urmare a deficiențelor constatate în trafic.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Șimleu Silvaniei vor continua activitățile de prevenire și combatere a faptelor antisociale și de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *