VIDEO| Accident mortal în Italia! Un sălăjean a murit, iar trei copii au rămas orfani

Un bărbat din Valcău de Jos care transporta cu camionul cereale în Italia, a fost implicat într-un carambol pe autostrada A4 din Italia, între Latisana și Portugruar. În urma impactului, cabina camionului condus de vălcăuanul N. Nicolae a fost distrusă complet, iar a decedat pe loc. Alte două persoane au fost rănite grav. În carambol au fost implicat patru autotrenuri grele.

Pe rețelele de socializare, unde au fost postate fotografii și videoclipuri de la momentul accidentului, lumea spune că la volan s-ar fi aflat chiar proprietarul camionului, N. Nicolae din Valcău de Jos, care avea o remorcă înmatriculată SJ … LEU.

Accidentul mortal a avut loc azi, 3 octombrie, în jurul orei 14.50, pe autostrada A4 din Italia, în zona Cesalto, zonă în care se efectuau lucrări la carosabil.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de Poliție, Pompieri și echipaje de salvare/ descarcerare pentru a încerca salvarea victimelor.

Comunitatea de șoferi profesioniști din Sălaj sunt dispuși să sprijine familia, inclusiv financiar, având în vedere că trei copii – două fete și un băiat au rămas orfani de tată. Soția bărbatului decedat, Florica N. este poștășiță în Valcău de Jos.

Cumnata decedatului, soră cu soția acestuia, ar fi confirmat unui șofer profesionist că N. Nicolae este persoana implicată în tragicul accident.

Ceasul rău a urmărit familia lui Nicolae

În urmă cu mulți ani, tatăl lui Nicolae N., a decedat și el tot într-un cumplit accident rutier.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *