Poliția a deschis un dosar penal după explozia unui apartament din Zalău

La data de 28 mai a.c., la ora 09.34, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că, în interiorul unui apartament din municipiu, s-a produs o explozie.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din verificările preliminare efectuate au stabilit că, în apartament a avut loc o deflagrație în urma căreia acesta a fost incendiat, iar un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat în interiorul locuinței, a suferit arsuri.

Bărbatul s-a autoevacuat, fiind preluat de echipajele medicale prezente la fața locului.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere din culpă și vătămarea corporală din culpă, iar cercetările în cauză sunt continuate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii evenimentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *