Tânăr de 21 de ani din Sălaj a murit înecat în lacul Tarnița din Cluj

Tânărul găsit decedat pe 20 iulie, înecat în lacul Tarnița avea 21 de ani și era din Sălaj.

Identitatea sa a fost confirmată de Poliția sosită la fața locului. Din primele verificări efectuate a reieșit că e vorba despre un tânăr de 21 de ani, din județul Sălaj.

Echipaje din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, împreună cu pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, au demarat de urgență activitățile de căutare, în urma cărora tânărul a fost găsit.

Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajul medical sosit la fața locului, acesta a fost declarat decedat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *