Bogdan Ilea, secretar de stat în MJ: „Investițiile în infrastructură facilitează accesul la actul de justiție”

Secretarul de stat Bogdan Ilea din Ministerul Justiției, anunță pe pagina personală de Facebook că, cu sprijinul Băncii Mondiale se modernizează cinci sedii ale judecătoriilor din Vâlcea, Argeș, Dolj, Satu-Mare și Neamț, un proiect cu o valoare de 60 milioane euro. 
„Continuăm investițiile în infrastructură! Pentru Ministerul Justiției, investițiile în infrastructura sunt prioritare deoarece ne dorim sa oferim condiții cât mai moderne, adecvate nevoilor justițiabililor și magistraților dar și cetățenilor care iau parte înfăptuirea actului de justiție.
Cu ajutorului finanțărilor de la Banca Mondiala, prin Proiectul „Îmbunătățirea Serviciilor Judiciare” (PISJ), am început la finalul anului trecut lucrările la noile sedii ale judecătoriilor din Horezu (Vâlcea) și Costești (Argeș). Acestea au termen de execuție estimat de 16 luni.
Aferentă componentei 14 Buna Guvernanță din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Reziliență (PNRR), optimizarea infrastructurii judiciare pentru a garanta accesul la justiție și calitatea serviciilor constituie una dintre prioritățile strategice pe termen mediu ale Ministerului Justiției.
În cadrul aceluiași proiect – (PISJ), în valoare de 60 milioane Euro, vor fi reabilitate sau construite și sediile judecătoriilor din județele Dolj (Calafat), Satu Mare (Carei) și Neamț (Târgu Neamț)”, a transmis avocatul Bogdan Ilea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *