Calotă Răzvan Marcel, agresorul care aproape a omorât în bătaie o fată a fost reținut de procurori

Calotă Răzvan Marcel este tânărul zălăuan care a lovit cu sânge rece și sălbăticie o tânără domnișoară de doar 20 de ani din Zalău, care ulterior a fost transportată la UPU Zalău unde se zbate între viață și moarte, fiind intubată și ventilată mecanic. Practic, pe fata de 20 de ani o mai țin în viață doar aparatele medicale.

Agresorul Calotă Răzvan Marcel a fost prins și reținut de procurorii PT Sălaj, iar azi 27 noiembrie a fost prezentat judecătorilor Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Calotă Răzvan Marcel este cercetat pentru tentativă de omor și riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 10 ani.

Dacă tânăra de 20 de ani nu va supraviețuii în urma loviturilor primite și va deceda pe patul de spital, atunci Calotă Răzvan Marcel riscă să stea în pușcărie între 10 și 20 de ani.


Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj aduce la cunoştinţa opiniei publice că la data de 26.11.2020, organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la faptul că în seara zilei de 25.11.2020, pe o stradă de pe raza mun. Zalău, o tânără a fost agresată în mod repetat, la data de 26.11.2020 fiind internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

În urma acestei sesizări a fost înregistrat dosarul nr. 326/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, iar din probatoriul administrat în cauză până la acest moment rezultă faptul că între numitul Calotă Răzvan Marcel în vârstă de 25 de ani şi numita CLD în vârstă de 20 de ani există o relaţie de concubinaj ce durează de aproximativ 2 ani de zile.

În seara zilei de 25.11.2020, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, numitul Calotă Răzvan Marcel i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii în zona capului victimei CLD, lovituri în urma cărora aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Agresiunea s-a derulat într-un spaţiu public, respectiv pe o stradă de pe raza mun. Zalău. După ce şi-a pierdut cunoştinţa, victima a fost transportată de numitul Calotă Răzvan Marcel la locuinţa unor prieteni, acesta continuând să consume băuturi alcoolice în compania celorlalţi amici.

A doua zi, în data de 26.11.2020, în jurul orelor 14.00 văzând că numita CLD nu îşi revine şi este tot în stare de inconştienţă, Calotă Răzvan Marcel a anunţat prin intermediul 112 fapta comisă, victima fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău unde se află şi în acest moment, diagnosticul medicilor fiind rezervat în ceea ce priveşte evoluţia stării de sănătate.

La data de 26.11.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus luarea faţă de numitul Calotă Răzvan Marcel a măsurii preventive a reţinerii pe o durată de 24 ore pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de dispoziţiile art. 32 Cod penal raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 Cod penal şi la art. 199 Cod penal.

La data de 27.11.2020, faţă de numitul Calotă Răzvan Marcel a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii mai sus menţionate şi la aceeaşi data inculpatul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.


Precizăm că efectuarea în continuare a urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comunicat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj

4 thoughts on “Calotă Răzvan Marcel, agresorul care aproape a omorât în bătaie o fată a fost reținut de procurori

  1. Dacă nu se dau pedepse mari pentru aceste bestii de agresori nu se vor
    stopa niciodată aceste infracțiuni .Pe lângă suferința victimei să ne gândim și la suferința mare a familiei .Să te trudești să-ți crești copilul până la 20de ani singură mamă și să vină un dobitoc să ți-o distrugă este strigător la cer. Și eu fără tată îmi cresc 2 copii că și mama victimei și știu eforturile mari pe care le fac .Ar trebui să se facă legi mult mai aspre .Mulțumesc.

  2. Scursura societatii,gunoi fara suflet!Sper sa putrezesti si sa ti se faca tie in puscarie ce ai facut tu acestei fete.
    Romania trezeste-te!
    Excrementele de genul trebuie sa stea in puscarie pe viata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *