Consiliul Județean Sălaj intervine cu lucrări de urgență pe DJ191G

🤝🚧 Consiliul Județean Sălaj a încheiat un acord de asociere cu comuna Valcău de Jos în vederea realizării unor lucrări de intervenție, în regim de urgență, pe DJ 191 G: Crasna (DJ 108G) – Marin – Valcău de jos (DJ 191D), km: 8+740 – 11+615.

🦺 În lungime de aproape 3 kilometri, tronsonul de drum amintit a fost sever afectat de ploile abundente din acest an, devenind greu practicabil.

📌 “Ploile torențiale au determinat degradarea accentuată a stratului de rulare și apariția a numeroase gropi și denivelări în carosabil, astfel că sectorul de drum județean a devenit impropriu derulării circulației rutiere în condiții de siguranță și confort. Prin urmare, sunt necesare lucrări de reparații și întreținere în regim de urgență. Obiectivul nostru este să modernizăm toți cei 11,6 kilometri ai DJ 191G, motiv pentru care am depus spre finanțare prin Compania Națională de Investiții, un proiect de 64,4 milioane de lei, ce vizează reabilitarea și consolidarea drumului dintre Crasna și Valcău de Jos”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj.

💶 Valoarea investiției ce urmează să fie realizată pe tronsonul de 3 kilometri se apropie de 73.000 de lei, circa 65.000 de lei fiind alocați de la bugetul județului, iar diferența, de la bugetul comunei Valcău de Jos. Lucrările vor demara la finalul lunii septembrie.

One thought on “Consiliul Județean Sălaj intervine cu lucrări de urgență pe DJ191G

Dă-i un răspuns lui Iov Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *