DSVSA Sălaj a intervenit rapid și profesionist la un caz sesizat într-o școală din Jibou

Săptămâna trecută, o fotografie cu un vierme care se afla într-o porție de ostropel de pui cu mămăligă a ajuns pe rețelele de socializare și a creat mare vâlvă. Fotografia a fost postată de o elevă de la o unitate de învățământ din Jibou, care ajuns în posesia conducerii DSVSA Sălaj, joi, 16 martie, în jurul orei 11.00.

DSVSA a reacționat rapid și s-a autosesizat. Imediat au fost trimise două echipe în control la unitatea de alimentație publică din Jibou pentru a rezolva cazul.

La data de 16 martie, ora 11.07, DSVSA Sălaj s-a autosesizat în urma apariției în mediul virtual a unei fotografii cu o porție de mâncare cu prezență de corp străin (larvă inactivă).

La ora 14.00, două echipe ale DSVSA au fost prezente în control oficial atât la unitatea de alimentație publică, cât și la unitatea de învățământ unde s-a găsit porția de mâncare incriminată.

Din ancheta epidemiologică efectuată a reieșit că din cele 255 de porții de mâncare distribuite la cinci unități de învățământ din orașul Jibou, s-a găsit o singură porție incriminată care a fost sigilată și trimisă la laborator pentru examene suplimentare (examen microbiologic).

Larva inactivă suspicionată prezentă în porția de mâncare a fost identificată ca făcând parte din specia diabrotica virgifera virgifera (viermele vestic al rădăcinilor de porumb).

Pentru nerespectarea manipulării corespunzătoare a materiei prime (făina de porumb – cernere) unitatea de alimentație publică a fost sancționată contravențional cu 10.000 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *