Europarlamentarul sălăjean Dacian Cioloș s-a întâlnit la Bruxelles cu Maia Sandu, președinta Moldovei

Președintele Moldovei, Maia Sandu a făcut în ultimele zile la Bruxelles un tur de forță fără precedent pentru un președinte al Republicii Moldova. S-a întâlnit cu președinta Comisiei Europene, mai mulți comisari și președintele Consiliului European pentru a găsi sprijin pentru finanțarea reformelor din Republica Moldova.
„Am discutat ieri seară cu Maia agenda ei pro-europeană și am asigurat-o, din nou, de tot sprijinul grupului Renew Europe și al USR PLUS mai ales că raportor al Parlamentului European pentru Moldova este colegul meu Dragoș Tudorache iar Ramona Strugariu este vice-președintă a delegației Parlamentului pentru Moldova.
Suntem alături de Maia Sandu și Republica Moldova și în lupta cu pandemia, motiv pentru care am cerut în această dimineață sprijinul Parlamentului, Comisiei și Consiliului pentru ca UE să nu uite de statele din Parteneriatul Estic și Balcani care nu au forța de a-și asigura acces la vaccinuri în acest moment”, a transmis sălăjeanul Dacian Cioloș – europarlamentar și președintele grupului Renew Europe. 
„În cadrul vizitei la Bruxelles am avut ocazia să discut cu Dacian Cioloș, Președintele Grupului Renew Europe în Parlamentul European, Dragoș Tudorache, raportorul Parlamentului European pentru implementarea Acordului de Asociere UE – Republica Moldova, Ramona Strugariu, vicepreşedintă a Delegației la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova.
Am discutat și cu domniile lor despre evoluțiile politice interne din țara noastră, prioritățile mele pentru politica externă, precum și despre obiectivele majore ale mandatului meu, în special lupta împotriva corupției. Membrii Grupului Renew Europe au fost mereu de partea transformării și modernizării Republicii Moldova. Le-am mulțumit tuturor pentru eforturile continue depuse ca Republica Moldova să devină un stat puternic, cu adevărat european, cu instituții independente care lucrează pentru cetățeni”, a declarat președintele Moldovei, Maia Sandu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *