Grupuri de colindători au vestit Nașterea Mântuitorului la Primăria Jibou

Cete de copii de la unitățile de învățământ din oraș, dar nu numai, au trecut pragul Primăriei Jibou pentru a vesti Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Colindătorii au fost întâmpinați cu mare căldură și bucurie de primarul Dan Ghiurco și viceprimarul Vlad Pașcalău, care le-a oferit cadouri, dulciuri și bunătăți.

„Glasurile cristaline ale copiilor care lauda Nașterea Mântuitorului mi-au umplut sufletul de bucurie în aceasta saptamana. Mi-a fost mai mare dragul sa vin la munca știind ca zilnic urmează sa fiu colindat de sute de copilași de toate vârstele, care aduc lauda și vestesc marea sărbătoare a Crăciunului.

Toți au înțeles ca aceasta sărbătoare este despre Iisus, despre credință și mântuire și, după puterile lor, s-au straduit sa vestească cum au putut mai bine ca Iisus s-a născut!

Va mulțumesc dragi copii pentru ca nu lăsați sa se uite tradiția și obiceiul străbun al vestirii Nașterii Mantuitorului și ca an de an va amintiți sa treceți cu colinda și pe la Primărie! Părinții și dascălii voștri au toate motivele sa fie mandri de voi!”, transmite primarul Oraşului Jibou, Dan Ghiurco.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *