Ionuț Pop, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru o tâlhărie comisă la Casnica

Ionuț Pop, un tânăr din Zalău, cercetat pentru comiterea unei infracţiuni de tâlhărie, faptă comisă în municipiul Zalău, a fost condamnat la închisoare cu executare 3 (trei) ani 10 (zece) luni şi 15 (cincisprezece) zile


Ionuț Pop cel care a furat 2 sticle de vin de la magazinul alimentar Casnica, a fost condamnat la închisoare cu executare. Totul s-a împlâmplat la data de 4 iunie, ora 19.19, când Poliția a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de către angajata unui magazin, din municipiul Zalău, despre faptul că o persoană necunoscută a pătruns în  local şi a sustras două sticle cu vin, după care a fugit.

Verificările efectuate poliţişti au dus în scurt timp la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, din municipiul Zalău.

Din cercetări s-a stabilit că tânărul a pătruns în magazinul Casnica, a luat două sticle cu vin, moment în care a fost observat de angajata localului. Pentru a-şi asigura scăparea a împins-o pe femeie şi a fugit.

În baza ordonanţei de reţinere emisă de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, tânărul a fost reţinut în nopatea de joi spre vineri (4 spre 5 iunie a.c.), la ora 1.00 şi a fost depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventiă Sălaj.

La data de 5 iunie a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău în vederea luării unei măsuri preventive. Judecătoria Zalău a admis cererea procurorilor și au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Soluția pe scurt a Judecătoriei Zalău: 

Condamnare fără acord de recunoaştere
Solutia pe scurt: I.În baza art. 233 Cod penal raportat la art. 234 alin.1 lit.c) Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 din Codul Penal rap. la art. 396 alin. 1, 2 C.p.p., condamnă pe inculpatul PI, , recidivist postcondamnatoriu, necăsătorit, studii primare, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 65 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta a fost săvârşită în termenul de supraveghere al liberării condi?ionate dispuse la data de 02.04.2020 de Judecătoria Timişoara, prin sentinţa penală nr. 1026/02.04.2020, cu un rest rămas de executat de 315 zile închisoare din care se consideră executate ca măsură compensatorie un număr de 90 de zile conform art. 55 alin. 1 din Lg. 169/2017. În baza art. 104 alin. 2 Cod penal, revocă liberarea condi?ionată dispusă de Judecătoria Timişoara prin sentinţa penală nr. 1026/02.04.2020. În baza art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin prezenta restul rămas de executat de 225 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 3 (trei) ani 7 (şapte) luni ?i 15 (cincisprezece) zile închisoare în regim de detenţie. În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.proc.pen., deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, arestului la domiciliu şi a arestării preventive din data de 05.06.2020 la zi. În baza art. 45 alin. (1) Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal, în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) Cod penal pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) Cod penal. În baza art. 404 alin. 4 lit. b C.proc.pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului PI , CNP , măsură dispusă prin Încheierea nr. 19/MPC din data de 22 iulie 2020 pronunţată în dos. nr.1960/337/2020/a1.3 al Judecătoriei Zalău prin care s-a înlocuit arestul la domiciliu al inculpatului PI cu arestarea preventivă. II.În baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 23 şi art. 397 Cod pr. pen. coroborat cu 1349 şi 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă S.C. Casnica S.R.L. – prin reprezentant legal CG şi dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 96,80 lei lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 274 alin. 1 teza finală rap. la art. 272 alin. 2 C.pr.pen., onorariul avocatului din oficiu pentru inculpat, avocat Duca Cristina, în cuantum de 868 lei (pentru faza de judecată) va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Sălaj şi va rămâne în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1100 lei cheltuieli judiciare către stat (800 lei pentru faza de urmărire penală, 100 lei pentru faza de cameră preliminară, 200 lei pentru faza de judecată). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2020, la sediul instanţei.
Document: Hotarâre  199/2020  16.09.2020

One thought on “Ionuț Pop, condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru o tâlhărie comisă la Casnica

  1. O fi aceeași persoana.
    Anu trecut în luna februarie 24. A introdus cheia în ap meu sâmbăta noaptea la ora 3.49inute. A învârtit o de 2 ori a împins canta și a fosta ușa de 2 ori a făcut același lucru. Am sunat la 212 și a venit POLITUA la prins. Mi su arătat buletinul dacă îl cunosc. A zis el ca are sora care sta la etajul 3 în chirie. Deasupra mea. Se numea Pop Bogdan Ionut

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *