IPJ Sălaj recomandă: Purtaţi centura de siguranţă!

Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj, prin structurile de poliţie rutieră,, desfășoară permanent activități pentru verificarea și impunerea folosirii centurii de siguranță și a dispozitivelor de fixare omologate.

În perioada 1 ianuarie-28 februarie a.c., polițiștii rutieri au desfăşurat zilnic acţiuni pentru prevenirea accidentelor grave de circulaţie şi pentru informarea conducătorilor de autovehicule cu privire la necesitatea utilizării centurilor sau a dispozitivelor de siguranţă omologate.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate peste 800 de sancțiuni contravenționale.

De ce este important să porţi centura de siguranţă, oriunde stai în maşină?

Centura de siguranţă are rolul de proteja pasagerii autoturismului, inclusiv şoferul. O funcţie esenţială a acesteia este aceea că reduce riscul accidentării la coloana vertebrală, întrucât, la momentul impactului, te va ţine nemişcat, în scaunul maşinii, cu spatele drept.

De asemenea, prin purtarea centurii se exclude riscul părăsirii autoturismului în momentul unui impact.

Şoferii pot să transporte minori doar dacă aceştia din urmă poartă centura de siguranţă sau dacă stau într-un scaun special pentru copii, conform legislaţiei în vigoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *