Legenda sportului românesc, Ștefan Birtalan, de vorbă cu tinerii din Jibou pe platforma ZOOM

Unul dintre cei mai mari handbaliști din toate timpurile, domnul Ștefan Birtalan, declarat cel mai bun handbalist al lumii și sportiv al României în anii 1974, 1976, 1977, dublu campion mondial, de trei ori medaliat olimpic, câștigător al Cupei Campionilor Europeni, campion al României de 12 ori cu echipa Steaua și cu multe alte titluri obținute ca antrenor, va fi prezent sâmbăta aceasta într-o conferiță online inedită.

Născut la Zalău, acesta s-a mutat la scurt timp în Jibou unde a absolvit liceul și a luat pentru prima dată contact cu handbalul.

Fiind un polisportiv, Ștefan Birtalan, a practicat în liceu atât handbalul cât și voleiul, baschetul și atletismul. La 1,95 m era cel mai înalt elev al liceului.
A debutat la formația Rapid CFR Jibou la vârsta de șaisprezece ani, în 1964, evoluând în Campionatul Regional Cluj.

A studiat la Școala Tehnică de Construcții din Baia Mare și concomitent a jucat handbal la echipa Minerul Baia Mare cu care a promovat în diviza A.

De aici cariera domnului Ștefan Birtalan a luat amploare, acesta fiind cooptat de HC Steaua București și ajungând apoi unul din cei mai importanți jucători din istoria echipei naționale de handbal a României.

Cetățean de onoare al orașului Jibou, sala de sport a Liceului Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou poartă numele domnului Ștefan Birtalan.

Ar mai fi foarte multe de spus despre realizările și caracterul extraordinar al domnului Ștefan Birtalan, însă vă invităm să-l descoperiți în persoană sâmbătă, 20 martie de la ora 18:00, în cadrul unei întâlniri online de proporții.

Vom afla o poveste extraordinară, o mulțime de experiențe și lecții de viață foarte prețioase din partea unui mare campion.

Evenimentul este organizat de către Organizația Tinerilor din Jibou în colaborare cu Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou și Consiliul Elevilor din liceu.

Organizația Tinerilor din Jibou (OTJ) este un ONG destinat tinerilor de toate vârstele cu activițăți ce vizează binele comunității.
Dorim să constituim un cadru in care tinerii sa poată socializa, să crească pe toate planurile și să devină oameni.

Prin întâlniri constante, acțiuni, voluntariat, seminarii, dar, cel mai important, prin prietenie, dorim să facem lucruri frumoase și să fim schimbarea pe care o vrem în jurul nostru.

Valorile noastre se regăsesc în cei patru piloni principali: voluntariat, patriotism, spiritualitate și cultură.
De asemenea avem activități diverse: voluntariat, cazuri sociale, ecologizare, conferințe, cafenele Literare, seminarii, concursuri, etc. la care participă zeci de tineri din orașul Jibou dar și din împrejurimile acestuia.

Evenimentul cu domnul Ștefan Birtalan va avea loc sâmbătă, 20 martie 2021, de la ora 18:00-19:30 pe platforma ZOOM

Link eveniment: https://www.facebook.com/events/342790423817360

Link formular de înscriere: https://forms.gle/dc76FU1YaC4KBRkD7

Intrarea este liberă însă locurile sunt limitate!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *