Parlamentarul Sereș Deneș reconfirmat liderul UDMR Sălaj

Parlamentarul Seres Denes reales președintele UDMR Sălaj, în cadrul alegerilor interne ce au avut loc joi, la Sărmăşag.

Conferinţa Electorală Internă a avut loc ieri, 16 decembrie, la Sărmăşag, unde au participat primari, viceprimari, consilieri şi alţi membrii ai partidului.

“Vă mulţumesc pentru încredere. Trebuie să continuăm munca începută acum mai bine de 30 de ani. Ştiu pe cine mă bazez în această muncă şi vom continua să lucrăm alături de colegi pentru comunităţile sălăjene, cu multă seriozitate, hotărâre şi devotament”, a transmis Seres Denes.

Alegerile trebuiau să aibă loc în 2020, însă din cauza pandemiei au fost amânate un an.

Sereș Deneș este membru al Parlamentului României de 29 de ani

Sereș Deneș este deputat în Parlamentul României și chestor al Camerei Deputaţilor. Este cel mai experimentat parlamentar din actuala legislatură, cu cele mai multe mandate – 8 mandate.

Sereș Deneș este parlamentar din anul 1992 când a fost ales senator (3 mandate), iar din 2004 și până în prezent este deputat (5 mandate).

Deputatul UDMR Sălaj Sereș Deneș este chestor (19 decembrie 2012 – prezent) – membru în Biroul Permanent al Camerei Deputaților – forul de conducere.

Deneș este face parte din Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, unde ocupă funcția de vicepreşedinte (din apr. 2018).

Sereș Deneș face parte din grupurile de prietenie cu Parlamentele altor state: Republica Panama, Rpublica Turcia, Republica Elenă (Grecia).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *