Parlamentul a respins moţiunea simplă împotriva ministrului Lucian Bode

Camera Deputaţilor a respins miercuri, 19 octombrie, moţiunea simplă depusă de USR și Forța Dreptei împotriva ministrului PNL de Interne, Lucian Bode, cu 162 de voturi contra și 88 pentru.

Liderul grupului deputaților PSD, Alfred Simonis, a fost singurul membru PSD care a votat pentru, potrivit rezultatului votului, publicat pe site-ul Camerei Deputaților. Contactat de Libertatea, Alfred Simonis a susținut că a votat „din greșeală” în favoarea moțiunii.

Rezultatul final al votului moțiunii simple

La dezbaterea moţiunii simple, care a avut loc luni, 17 octombrie, Alfred Simonis a avut un discurs în care l-a apărat pe Lucian Bode, afirmând în plenul Camerei Deputaților că „temele pe care ar trebui să depunem moțiuni simple împotriva unui ministru ar trebui să fie serioase”.

„Câte șalupe cumpără Poliția, 2 sau 3, cele 5 combinezoane cumpărate de nu știu ce Inspectorat Județean de Poliție, cei 7-5-7 centimetri pe care un caiet de sarcini cere la o mașină sau alta sau numărul de BMW-uri… Asta e discuție de Parlamentul României?”, a mai spus Simonis, care a catalogat acuzațiile contra lui Lucian Bode drept „pompoase, baloane de săpun, care se vor sparge”.

Lucian Bode a numit atunci moțiunea simplă împotriva sa drept una ilogică. „Este un ghivechi, un fel de șaorma cu de toate. Un text din care nici semnatarii nu au înțeles nimic”, a spus Bode pe 17 octombrie.

Moțiunea simplă a fost depusă pe 4 octombrie de USR și de Forța Dreptei împotriva ministrului PNL de interne, în scandalul achiziţiei a sute de maşini BMW de către Poliția Română.

Iniţial, moţiunea simplă intitulată „Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat” trebuia să fie dezbătută pe 11 octombrie, însă a fost reprogramată la solicitarea ministrului Bode, care a anunţat că este „angrenat într-o serie de activităţi cu oficialităţi străine”, potrivit documentului consultat de Libertatea.

USR a acuzat apoi că Bode a fugit de moțiune, pentru că a anunțat cu mai puțin de trei ore că nu vine în Parlament, iar președintele USR, Cătălin Drulă, a spus că „premierul Ciucă trebuie să-l demită urgent” pe ministrul de interne.

USR s-a aliat cu partidul lui Ludovic Orban

Cele 55 de semnături necesare pentru moțiunea împotriva lui Lucian Bode au fost strânse cu ajutorul partidului lui Ludovic Orban, Forța Dreptei.

USR a reclamat că 600 de mașini BMW, care au costat „numai 32.000 de euro, fără TVA” per bucată, ajung la Poliția Română „printr-o licitație aranjată la firma prietenului președintelui”.

În replică, ​Poliția Română a transmis că a ajuns să achiziționeze „un minim de 300 și un maxim de 600 de autoturisme marca BMW”, de la firma condusă de un prieten al președintelui Klaus Iohannis, Michael Schmidt, „la un preț per unitate de numai 32.000 de euro, fără TVA, având în vedere că prețul de catalog este de peste 38.600 de euro, fără TVA”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *