Participarea senatoarei Irina Elisabeta Kovacs la cea de-a 11-a Conferință a Asociației Senatelor, Shura și Consiliilor echivalente din Africa și lumea arabă

Senatoarea Irina Elisabeta Kovacs, membră a Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Mediteranei (APM), a participat, în calitate de reprezentant al Adunării, la cea de-a 11-a Conferință a Asociației Senatelor, Shura și Consiliilor echivalente din Africa și lumea arabă[1], care s-a desfășurat la Rabat, în perioada 3-5 martie a.c..

Acest eveniment la nivel înalt a oferit delegației APM oportunitatea de a consolida relațiile cu adunări parlamentare ale unor state cu importanță strategică din Africa și lumea arabă și de a participa la dezbaterea unor teme de actualitate: redresarea economică post-COVID-19; rolul central al tinerilor și al femeilor în cadrul politicilor de dezvoltare și al investițiilor durabile; echitate în domeniile schimbărilor climatice și sănătății. Programul conferinței a inclus și un dialog cu reprezentanți ai Senatelor din America Latină și Caraibi.

În cadrul sesiunii intitulate „Comerțul și schimburile economice între Africa, Lumea Arabă, America Latină și Caraibe – realități și perspective”, senatoarea Kovacs a reiterat poziția APM privind agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, avertizând asupra potențialului devastator al impactului economic generat de criza actuală.

„În afara consecințelor umanitare tragice, putem deja observa o creștere substanțială a inflației, a prețurilor energiei și a perturbării lanțurilor globale de valori, care pot avea efecte imprevizibile pe termen lung asupra stabilității sistemului financiar internațional.”

De asemenea, senatoarea sălăjeancă a subliniat importanța diplomației parlamentare în promovarea unor inițiative regionale care pot facilita comerțul și cooperarea financiară, precum înființarea unui sistem integrat în domeniul energiei regenerabile pentru zona euro-mediteraneană și statele din Golf.

În finalul intervenției sale, Irina Elisabeta Kovacs a evidențiat nevoia stringentă de a relansa investițiile intra-regionale și comerțul în regiunea MENA.

În acest context, ea a menționat: „APM va organiza în curând primul <<Davos>> al Mediteranei, care va reprezenta o excelentă oportunitate, pentru liderii politici și reprezentanți ai mediului de afaceri, de a formula propuneri privind facilitarea unei integrări economice regionale”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *