ULTIMA ORĂ! Accident rutier grav în Ortelec. Circulația este blocată

Un grav accident rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 22:00, în Cartierul Ortelec din Zalău.

Două autoturisme au întrat în coliziune frontală, iar din cauza accidentului traficul rutier pe ruta Zalău – Ortelec – Creaca – Jibou este blocat.

Polițiștii de Biroul Rutier Zalău sunt la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Potrivit martorilor este vorba despre un accident de circulație, în care sunt implicate două autoturisme, iar în urma impactului ar fi rezultat o victimă, pasageră într-unul din auto.

Conducătorii auto nu ar fi consumat alcool. Se pare că totul s-ar fi întâmplat din cauza faptului că unul dintre șoferi ar fi pătruns pe sensul opus.

Comunicat emis de IPJ Sălaj:

„În această seara, ora 21.00, polițiștii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Bujorilor, din cartierul Ortelec.

Din cercetările efectuate de polițiști, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Năpradea în timp ce conducea un autoturism pe drumul menționat, pe direcția Zalău-Creaca, a pătruns pe sensul opus de mers și intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din municipiul Zalău.

În urma evenimentului a rezultat rănirea pasagerei din autoturismul condus de tanarul din Năpradea, care a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *