Poliția oferă detalii despre accidentul din Zalău între un Volksvagen și un Porche Panamera

La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 11:35, pe Bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Zalău, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane.

Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că, o femeie, de 49 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu, în zona Mimoza, nu ar fi acordat prioritate la efectuarea virajului la stânga și a intrat în coliziune cu un autovehicul care circula din direcția gară către centru, fiind condus de un bărbat, de 32 de ani, din comuna Românași.

În momentul impactului, din caroseria unuia dintre autoturismele implicate s-ar fi desprins un element care a accidentat o femeie de 62 de ani, din Zalău, aflată pe trotuar.

De asemenea, în accident a suferit leziuni și conducătoarea auto.

Ambele femei, rănite ușor, au fost transportate la o unitate medicală, pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate.

Conducătorii auto nu consumaseră alcool.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *