Polițiștii sălăjeni desfășoară activități preventiv-educative în mai multe școli din județ

Alături de polițiștii sălăjeni, peste 500 de elevi au aflat cum să prevină delincvența juvenilă, bullying-ul sau consumul de substanțe interzise, în cadrul activităților dedicate programului național „Şcoala Altfel”.

Polițiștii Biroului pentru Siguranță Școlară, alături de polițiștii Serviciului Rutier, cei ai Serviciului Criminalistic și ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au desfășurat activități informativ preventive împreună cu elevi din unitățile de învățământ din județul Sălaj, în cadrul Programului național „Școala Altfel”.

Tematica prezentată de poliţişti în interacţiunea lor cu elevii a fost axată pe prevenirea consumului de alcool, droguri sau alte substanțe psihoactive în rândul copiilor și tinerilor, prevenirea și reducerea faptelor de violență verbală, fizică, psihologică – bullying, emoțională, sexuală, socială, culturală și cibernetică – cyberbullying, în rândul copiilor și tinerilor, activități preventive pe linia delincvenței juvenile, prevenirea comportamentelor antisociale, a violenţei în mediul şcolar, răspunderea penală a minorilor, prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea victimizării prin accidente rutiere, prevederi legale privind operațiunile cu obiecte pirotehnice.

Pentru reducerea riscului de implicare a micilor participanţi la trafic în accidente de circulaţie, poliţiştii rutieri le-au explicat semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere şi a semnalelor poliţiştilor rutieri, cum să traverseze corect strada şi cum să circule pe drumurile publice.

În cadrul acțivităților desfășurate, polițiștii sălăjeni au pus la dispoziția elevilor un covor rutier, destinat, în special, pietonilor și bicicliștilor, cu ajutorul căruia, copiii prezenți au învățat, prin exemple practice oferite de polițiști, cum să circule corect și care este semnificația principalelor indicatoare rutiere.

Covorul rutier pus la dispoziție de polițiști reproduce fidel situațiile care pot fi întâlnite în trafic, fiind prevăzut cu treceri de pietoni, carosabil, intersecții în sens giratoriu, piste pentru biciclete, acostament etc..

În activitățile preventive derulate, copiii și tinerii au fost implicaţi într-o serie de jocuri educative, concursuri cu caracter educativ – preventiv și sesiuni de informare, organizate de polițiștii sălăjeni special pentru ei. Totodată, elevii au avut posibilitatea să observe îndeaproape trusa criminalistică, autospeciala poliției rutiere și autoturismele de serviciu din dotarea poliţiştilor sălăjeni, au asistat la o demonstrație de amprentare, la prezentarea mijloacele specifice de intervenție, a echipamentului luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale şi a aparaturii din dotarea poliţiştilor.

Activitățile preventiv-educative s-au desfășurat pe parcursul acestei săptămâni (18-21 decembrie), în școlile din Zalău, Șimleu Silvaniei, Băbeni, Ciocmani, Valcău și Șamșud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *