Președintele CJ Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a cântat Imnul național pe scena de la Sibiu


Doi artiști sălăjeni de mare valoare ai României, voci incontestabile a folclorului tradițional românesc, Dinu Iancu-Sălăjanu și Sava Negrean-Brudașcu, ne-au făcut mândri că suntem sălăjeni și au cântat pe scena de la Sibiu de Ziua Națională a României, într-un eveniment extraordinar transmis în direct de Televiziune Română


Imnul național “Deșteaptă-te, române!” a răsunat, de 1 Decembrie, în Centrul Cultural “Ion Besoiu”. Ziua Națională a României a fi sărbătorită de Consiliul Județean Sibiu și Junii Sibiului prin spectacolul extraordinar “Noi suntem români”, devenit deja o tradiție. 

Ziua Naţională a României a fost celebrată la Sibiu printr-un regal folcloric ce ilustrează imaginea ţării prin ceea ce avem mai de preț: cultura și civilizația.

Imediat după ce s-au finalizat evenimentele de la Zalău, organizate de Ziua Națională a României, președintele Consiliului Județean Sălaj, artistul Dinu Iancu-Sălăjanu, s-a urcat în mașină și a plecat direct spre județul Sibiu, unde a susținut un recital cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Nu știm dacă a fost plătit și cu cât, dar în aceiași zi, Dinu Iancu-Sălăjanu a fost invitat la un eveniment cultural în Comuna Rus pe care a fost nevoit să o refuze.

„Din Sibiu, din inima României, cu respect pentru profesia care m-a consacrat, am cântat azi, cu mare drag, pentru toți românii. Am trăit cu intensitate o zi plină de frumos, o zi plină de românism, o zi plină de bucuria emanată de toți românii pe care i-am întâlnit în cale, o zi plină de bucuria reîntâlnirii cu colegii mei dragi”, a transmis pe Facebook, după recitalul de la Sibiu, Dinu Iancu-Sălăjanu. 

În 1 Decembrie, ş-au dau mână cu mână şi au întins hora mare cu jocuri, cântece populare şi voie bună: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”, Orchestra  „Lăutarii” din Chișinău, dirijor Nicolae Botgros, Nicolae Furdui Iancu și Tudor Furdui Iancu, Laura Lavric, Daniela Condurache, Sava Negrean Brudașcu (Buciumi, Sălaj), Cornelia și Lupu Rednic, Nicușor Iordan și Grupul „Burnasul”, Andreea Voica, Liliana Laichici, Mariana Deac, Mariana Anghel, Ionuț Fulea, Dinu Iancu Sălăjanu (președintele Consiliului Județean Sălaj), Constantin Enceanu, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Alina Pinca, Adrian Neamțu, Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Izabela Tomița, Niculina Stoican, Sebastian Emanuel Stan, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Ilie Medrea, Marian Medregoniu, Delia Barbu, Ciprian Pop, Cosmin Bârlan, Oana Tomoiagă, Paul Ananie, Gabriel Dumitru, Iulia Mihai, Nicu Mâță, Stana Stepanescu, Traian Stoiță și Andreea Haisan.

Spectacolul a fost transmis și în direct, pe TVR1, începând cu ora 15.50, astfel că accesul participanților în sala Centrului “Ion Besoiu” a fost permis până la ora 15.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *