Primarul Dorel Vancea, continuă dezvoltarea comunei Băbeni, dar pregătește și investiții noi

Dorel Vancea, primarul Comunei Băbeni a câștigat alegerile locale din septembrie 2020 și se află la al 6-lea mandat. Vancea este la conducerea Primăriei Băbeni din anul 2000, iar timp de un mandat în 1996-2000 a fost viceprimarul comunei. Din anul 1988 și până în 1996 a lucrat în administrație, acumulând o vastă experiență. Dorel Vancea are 53 de ani și este căsătorit.

Comuna Băbeni este compusă din 5 localități și o populație de 1519 locuitori: Băbeni (centru de comună), Ciocmani, Poienița, Cliț, Piroșa.

Consiliul Local Băbeni în mandatul 2020-2024 este format din:

Primar Dorel Vancea (PNL)

Viceprimar Dosa Traian (PMP)

PNL – 4 consilieri locali, PSD – 4 consilieri locali, PMP – 2 consilieri locali, USR – 1 consilier local.

„Mulțumesc locuitorilor comunei Băbeni pentru încrederea acordată și așa cum v-am obișnuit voi fi primarul tuturor cetățenilor indiferent  de opțiunea politică. Este un mandat important pentru că vom continua dezvoltarea comunității”, a declarat primarul Dorel Vancea. 

Primăria Comunei Băbeni și-a stabilit programul de investiții pentru perioada 2020-2024, iar primarul Dorel Vancea a cuprins în lista de investiții nu mai puțin de 18 proiecte aflate în diferite faze. O parte sunt începute, altele au finanțarea asigurată și vor demara anul acesta, dar sunt și proiecte pentru care primarul Dorel Vancea se bate la București să obțină finanțare. Cert este că Dorel Vancea a pornit motoarele la turație maximă în anul 2021, iar acest al 6-lea mandat se arată unul plin de investiții și reușite, toate în beneficiul cetățenilor.

Proiecte aflate în curs de implementare

1. Unul dintre proiectele câștigate pe PNDL 1 și care a fost demarat este „Asfaltare drumuri comunale DC 29, DC 26 și străzi în com. Băbeni”, în lungime totală de 13,6 kilometri. Valoarea proiectului este de peste 100 de miliarde de lei vechi, însă lucrările care au început în anul 2018, sunt în acest moment suspendate. Pe rolul Tribunalului Sălaj se află dosarul nr. 1340/84/2019.

„Voi face tot ce ține de mine și îmi doresc să deblocăm această situație deoarece este un proiect important”, spune primarul Vancea Dorel. 

2. Cu finanțare prin PNDL2, primarul Dorel Vancea derulează un proiect de „Modernizare străzi în com. Băbeni”, în lungime de 7,3 kilometri. Valoarea proiectului este de 40 de miliarde lei vechi.

În loc. Băbeni se asfaltează străzile: Râtului, Mălinașu, Pecii, Guroieți, La Bradu, Ghegu, Băbuț.

În loc. Ciocmani se asfaltează străzile: Suseni, Suseni 1, Cimitirului vechi, Vale, Boncului, Firicului, Petreanului, Terti, Fierului, Bocea.

În loc. Poienița se asfaltează străzile: Capătul de sus, Capătul de jos.

În loc. Cliț se asfaltează strada Bisericii. În loc. Piroșa se asfaltează străzile Brumarului și Imașului.

În cadrul proiectului se vor executa următoarele tipuri de lucrări: fundație drum, pietruire, așterne două straturi de aslfat (binder, uzură), acostamente, șanțuri betonate, podețe, amenajare accese către gospodării.

Primarul Dorel Vancea a emis ordinul de începere a lucrărilor în martie 2019, iar termenul de finalizare este de 36 de luni. Stadiul proiectului: lucrările sunt realizate în proporție de 50-60% și continuă în anul 2021.

„Lungimea totală de străzi în intravilan și a drumurilor comunale este de 30 de kilometri. Am reușit ca pentru toată lungimea de străzi de 30 de kilometri, fie să obțin deja finanțare, fie am depus proiecte pentru modernizare. Odată cu finalizarea proiectelor mai sus amintite vom avea străzile modernizate în proporție de 100%. Foarte important este ca aceste proiecte să aibă asigurată finanțarea de la bugetul de stat”, declară primarul Dorel Vancea. 

3. „Reabilitarea sistemului de colectare a apelor pluviale pe străzi în com. Băbeni” este un proiect finanțat din fonduri europene și bugetul local în valoare de 10 miliarde lei vechi. Lucrările sunt începute în anul 2020 și sunt realizate în proporție de 40%, având ca termen de finalizare anul 2021.

4. Construire capelă mortuară în loc. Băbeni cu o valoare de 2,8 miliarde lei vechi din bugetul local. În cadrul ședinței de Consiliu Local Băbeni din luna februarie vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, iar în primăvară urmează să înceapă lucrările.

„În cursul anului 2021 încercăm și sper să reușesc identificarea unei locații pentru amenajarea unei capele în loc. Ciocmani. Ne propunem să realizăm cel puțin Proiectul Tehnic în 2021 și cu puțin noroc poate chiar să demarăm lucrările în toamnă”, a declarat primarul Dorel Vancea. 

Planul lui Dorel Vancea este să construiască în acest mandat câte o capelă în fiecare localitate din comuna Băbeni.

5. „Alimentare cu apă potabilă în localitatea Cliț, com. Băbeni” este un proiect finanțat din bugetul local în parteneriat cu Compania de Apă Zalău, protocolul fiind semnat anul trecut. Parteneriatul prevede realizarea unei rețele de apă în lungime de 4 kilometri care va deservi toate cele peste 100 de gospodării din Cliț.

Stadiul proiectului: Se află în proces de avizare, iar până în prezent au fost obținute avize de la ANANP, Compania de Apă Zalău, ISU Sălaj, RENEL, Telecom, urmând ca în luniile următoare să fie obținute și avizele de la Transgaz, Mediu, DSP Sălaj și Apele Române.

„Colaborarea cu Compania de Apă constă în faptul că noi Primăria Băbeni suportăm cheltuielile cu materialele de construcții, iar Compania de Apă suportă cheltuielile cu manopera. Încercăm în funcție de obținerea avizelor să demarăm lucrările la jumătatea anului”, spune primarul Dorel Vancea. 

6. POIM – extinderea sistemului de alimentare cu apă în zona Bălan – Letca – Lozna, derulat de Compania de Apă Zalău, proiect în care este cuprinsă și comuna Băbeni cu localitățile Băbeni și Ciocmani.

„Rolul comunei Băbeni în derularea acestui proiect este punerea la dispoziție a două terenuri în vederea amenajării rezervoarelor de apă și a stației de tratare a apei. Peste 1000 de locuitori vor beneficia de apă potabilă la finalizarea lucrărilor”, spune primarul Dorel Vancea.

Contractul de execuție cu firma constructoare a fost semnat la data de 12.01.2021.

7. În luna iunie 2020 primarul Dorel Vancea a depus un proiect pe Fondul de Mediu pentru eficientizarea iluminatului public, având o valoare de 3,3 miliarde lei vechi.

Proiectul constă în înlocuirea a peste 300 de corpuri de iluminat public cu becuri LED în toate satele comunei.

8. La Compania Națională de Investiții București CNI a fost depus un proiect pentru „Modernizare drumuri de interes local (străzi și drumuri vicinale)” în lungime totală de 5,8 kilometri.

Tot la CNI a fost depus un proiect pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea Căminului Cultural din localitatea Cliț.

9. Înființare rețea de distribuire gaze naturale comuna Lozna – Comuna Băbeni prin POIM fonduri europene. Stadiu proiect: S-a încheiat un acord de parteneriat cu comuna Lozna în vederea racordării populației și a clienților non-casnici la sistemul inteligent de distribuire a gazelor naturale ce se va realiza prin POIM Axa prioritară 8.

Primăria Comunei Băbeni a cuprins în lista de investiții construirea unui monument comemorativ a Eroilor din localitatea Băbeni. Monumentul va fi amplasat în centrul de comună, fiind ridicat în memoria ostașilor căzuți în Al Doilea Război Mondial.

Comuna Băbeni are un sistem de camere de supraveghere video format din 14 camere video amplasate în localitățile Băbeni și Ciocmani. Scopul acestui sistem de supraveghere este siguranța rutieră și protejarea cetățenilor și a bunurilor acestora. Din păcate celelalte sate nu dispun de internet, astfel că nu sunt montate camere video.

„Cu ajutorul consilierilor locali, a locuitorilor din comuna Băbeni, am convingerea că proiectele prezentate mai sus vor fi duse la bun sfârșit astfel încât cetățenii să beneficieze de un trai mai bun”, încheie primarul Comunei Băbeni, Dorel Vancea. 

One thought on “Primarul Dorel Vancea, continuă dezvoltarea comunei Băbeni, dar pregătește și investiții noi

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *