Primarul Mirișan anunță că încep lucrările de extindere a rețelei de apă în Hurez și Șeredeiu

În cursul zilei de azi, 6 octombrie, primarul Marian Mirișan a semnat Contractul de execuție a lucrărilor, pentru ,,EXTINDEREA REȚELEI DE ALIMENTARE CU APĂ ÎN LOCALITĂȚILE HUREZ ȘI ȘEREDEIU”, împreună cu administratorul SC PROINVESTGAZ SRL și PRODEXIM SRL, Dregan Florin.

Primarul Marian Mirișan mai spune că în cursul zilei de luni, 9 octombrie, va fi emis Ordinul de începere a lucrărilor și de săptămâna următoare începe lucrările.

Proiectul „Extindere rețea de apă în satele Hurez și Șeredeiu” (lucrări care nu au fost cuprinse pe POIM), este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și are o valoare de 4,23 milioane lei.

După implementarea acestui proiect Comuna Hotoatu Crasnei va fi racordată integral la rețeaua de apă de la Gilău, Cluj.

„Dacă în primii doi ani de zile am muncit foarte mult pentru a scrie proiecte și a atrage finanțări pentru investiții, astăzi pot spune cu bucurie că, Comuna Horoatu Crasnei a intrat pe o traiectorie irevesrsibilă a dezvoltării. Nu a fost deloc ușor, dar împreună cu colegii din Primărie am reușit să atragem bani europeni și guvernamentali pentru dezvoltarea armoniosă a comunei.

În ultima perioadă au fost demarat o serie de lucrări care vor aduce bunăstare tuturor cetățenilor, astfel că cetățenii încep să vadă rezultatele muncii noastre.

În urmă cu câteva zile au fost finalizate lucrările de asfaltare a DC 70 Stârciu Buciumi, un proiect de 1 milion de euro, pentru care urmează să facem recepția finală.

Azi am semnat contractul pentru extiderea rețelei de apă în satele Hurez și Șeredeiu, proiect de circa 1 milion de euro. La finalul lucrărilor, toată comuna Horoatu Crasnei va fi conectată la rețeaua de apă potabilă de la Tarnița, Gilău”, spune primarul Marian Mirișan. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *