Primul șofer amendat pentru viteză pe Autostrada A3 din Sălaj

A rămas fără permis pentru 4 luni, după ce a fost depistat în trafic, pe Autostrada A 3, în timp ce conducea un autoturism, cu viteză excesivă.

Vineri, 22 septembrie a.c., la ora 10.35, pe Autostrada A 3 Nușfalău – Suplacu de Barcău, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din localitatea Badon, județul Sălaj, în timp ce conducea un autoturism, *cu viteza de 211 km/h*, înregistrată radar, pe un sector de drum cu limita legală de viteză de 130 de km/h.

Conducătorul autoturismului, care a depăşit limita legală de viteză cu peste 70 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 20 de puncte amendă, în valoare de 2.900 de lei şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 120 de zile.


*ATENŢIE!*

– Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!

– Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *