Problema răspândirii la nivel național a gripei aviare discutată la nivelul Prefecturii Sălaj

Prefectul Dari Toma, alături de subprefecţii Andrea Suciu-Ciortea şi Virgil Ţurcaş au avut, miercuri, o întâlnire la sediul instituţiei cu reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ), Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), Oficiului Judeţean de Zootehnie (OJZ) şi primarii comunelor Someş Odorhei şi Surduc.
În cadrul întâlnirii s-au discutat măsurile care se impun având în vedere situaţia generată de răspândirea gripei aviare pe teritoriul României.
Directorul DSVSA Sălaj, Mircea Martin, a precizat faptul că în vederea prevenirii răspândirii gripei aviare, s-au suspendat, începând cu data de 7 mai, pe o perioadă de 30 de zile, organizarea şi desfăşurarea comerţului ambulant cu păsări şi activităţile comerciale cu păsării vii.
În acest context, DSVSA şi structurile MAI vor realiza acţiuni comune de control, inclusiv în trafic, privind transporturile de păsări vii.
De asemenea, acesta a precizat că în cazul în care vânătorii sau populaţia întâlnesc păsări moarte, să anunţe de îndată autorităţile.
O altă problemă discutată a fost cea a animalelor domestice lăsate libere pe terenurile unor cetăţeni din comunele Someş Odorhei şi Surduc. În acest caz, s-a convenit identificare unor soluţii pentru remedierea problemelor, cu implicarea tuturor autorităţilor competente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *