Procurorii de la PT Sălaj sunt solidari cu grefierii și își suspendă activitatea în semn de protest

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj sunt solidari cu grefierii și anunță că își suspendă activitatea, după ce săptămâna trecută judecătorii de la toate instanțele au luat o decizie similară de a nu se prezenta în sala de judecată pe o perioadă nedeterminată.

„În conformitate cu prevederile art. 108 rap. la art. 55 alin. 2 lit. b şi
art. 56 alin. 1 1it. f din Legea 304/2022 privind organizarea judiciară,
Adunarea generală a procuorilor din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sălaj a fost convocată de către prim-procurorul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sălaj.
A fost întocmit Convocatorul cu umătoarea ordine de zi:
– exprimarea unui punct de vedere cu privire la protestul
personalului auxiliar de specialitate care face parte din Sindicatul
Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial;
– exprimarea unui punct de vedere cu privire la proiectul de
Ordonanţă de urgenţă privind unele măsui fiscal bugetare în
domeniul cheltuielilor publice, pentm consolidare fiscală,
combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea
unor acte normative precum şi pentm prorogarea unor temene şi
faţă de adresa Consiliului Superior al Magistraturii nr. 23701 din
14.12.2023.
Şedinţa Adunării generale este statutară, constatându-se că sunt
prezenţi 7 din cei 8 procurori care activează în cadrul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Sălaj, respectiv: Flonta Sorin Emil, Crăciun Florian
Nicolae, Brâdea Dan Eugen, Sabou loan Călin, Chiş Marta Daniela, Matei
Elena Ligia.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj a pus în
discuţie punctual ordinea de zi menţionată mai sus, iar în uma discuţiilor
purtate, Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă
Tribunalul Sălaj în unanimitate:
HOTĂRĂŞTE :
1. Susţinerea necondiţionată a protestului personalului auxiliar de
specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj care face
parte din Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial;
2. Însuşirea în integralitate a punctului de vedere exprimat de
Consiliul Superior al Magistratuii prin adresa nr. 23701 din 14.12.2023 şi
înaintarea unei solicitări către preşedintele Consiliului Superior al
Magistraturii ca, în ipoteza în care se va materializa intenţia Guvemului de a
adopta ordonanţa de urgenţă în versiunea actuală, să uzeze de dispoziţiile art.
24 alin. 5 lit. f din Legea 305/2022, respectiv să sesizeze Curtea
Constituţională în vederea soluţionării conflictului juridic de natură
constituţională ivit între autoritatea executivă şi autoritatea judecătorească;
3. Suspendarea activităţii cu publicul pe perioadă nedeteminată la
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj.
4. Suspendarea activităţii procuorilor în sectorul de umărire penală şi
în sectorul judiciar, excepţie făcând soluţionarea cauzelor urgente, respectiv
participarea la şedinţele de judecată doar pentni cauzele apreciate ca fiind
urgente în conformitate cu Hotărârea adoptată de Adunarea generală a
judecătorilor de la Tribunalul Sălaj .
5. Prezenta hotărâre va fi comunicată Consiliului Superior al
Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi va fi afişată pe pagina de
internet a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *