PROTESTE masive împotriva ministrului Lucian Bode/ Polițiștii au stabilit calendarul de proteste

În cursul zilei de 5 ianuarie, reprezentanții federațiilor sindicale au fost contactați pentru a dezbate un calendar comun de proteste, ca răspuns la înghețarea salariilor, adoptată fără consultarea partenerilor de dialog social.

În cele din urmă, conform adresei de mai jos, am convenit asupra formelor de protest care să poată fi puse în aplicare de toți polițiștii și polițiștii de frontieră, care au fost extrase din sondajul realizat în rândul polițiștilor. De asemenea, am identificat mai multe soluții care să atenueze impactul OUG 226/2020, dintre care amintim punerea în plată a compensației de risc, drept prevăzut de art. 14 din Anexa VI a Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În situația în care nu vom fi consultați și nu va exista voință pentru a elimina această inechitate salarială reprezentată de înghețarea salariilor polițiștilor, vom fi obligați să punem în aplicare toate cele 3 etape ale formelor de protest stabilite.

De fiecare dintre noi va depinde în acest moment dacă vom înțelege că trebuie să reacționăm asupra acestor măsuri de austeritate îndreptate exclusiv asupra bugetarilor. Iar așa cum am mai spus, „experimentul social” al Guvernului nu se va opri aici. Dacă nu va exista opoziție față de aceste „înghețări”, din trimestrul 2 al anului 2021, sunt avute în vedere și alte scenarii și simulări ce vizează condițiile de pensionare (a se vedea acțiunea din weekend cu privire la statistica polițiștilor din sistem care au peste 47 de ani) sau chiar tăieri salariale. Iar ca precedente, istoria ne-a demonstrat că acele categorii de personal care au protestat cel mai mult în trecut, au fost cel mai puțin afectate de măsurile guvernamentale.

Viitorul ne aparține!

Sursa Comunicat Echipa Sindicatului EUROPOL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *