Secretarul Comisiei de sănătade din Camera Deputaților, Liviu Balint, recomandă tuturor să se vaccineze pentru a pune stop pandemiei

Deputatul sălăjean Liviu Balint, aflat la al doilea mandat de parlamentar și ales secretar al Comisiei de sănătate și familie din Camera Deputaților, declară în exclusivitate pentru Monitorul de Sălaj că s-a programat pentru vaccinare și recomandă tuturor cetățenilor să facă acest vaccin pentru a ne relua viața normală dinainte de pandemie.

Parlamentarul este îngrijorat de faptul că o parte importantă dintre cadrele medicale, cât și profesori nu acceptă să se vaccineze împotriva COVID-19.

„Eu sunt pentru vaccinare și chiar îmi pare rău să văd unele sondaje prin care se arată un procent foarte scăzut din partea cadrelor medicale și a profesorilor în intenția de a se vaccina. 

Cum ne dorim să scăpăm de acest virus și să avem libertate de mișcare dacă nu ne vaccinăm? 

Chiar în cursul zilei de ieri, am fost sunat de colegii de la Camera Deputaților ca să îmi exprim opțiunea privind vaccinarea. Am răspuns clar afirmativ știind faptul că noi demnitarii intrăm în etapa a doua de vaccinare și cu siguranță în zilele următoare mă voi vaccina.

Mă vaccinez în primul rând pentru sănătatea mea și nu în al doilea rând pentru cei din jurul meu. Este importantă vaccinarea și îmi pare rău pentru cei care nu cred în acest vaccin. Este recomandarea Organizație Mondiale a Sănătății și prin acest vaccin putem scăpa cât mai rapid de acest virus.

La rândul meu recomand tuturor să se gândească și să analizeze foarte bine, dacă vrem să înceapă școlile în februarie, să avem libertatea de a ne mișca, să facă același lucru și să se vaccineze”, a declarat deputatul PNL, Liviu Balint – secretarul Comisiei de sănătate din Camera Deputaților. 

One thought on “Secretarul Comisiei de sănătade din Camera Deputaților, Liviu Balint, recomandă tuturor să se vaccineze pentru a pune stop pandemiei

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *