Start lucrări de reabilitare pe DJ109E, tronsonul pod Ciocmani – localitatea Rus
Constructorul SC Frasinul SRL a început reabilitarea drumului județean 109E. În această perioadă, antreprenorul mobilizează utilajele și logistica necesară pe șantier și execută lucrări de decopertare și amenajare a terenului.
Din cei 34 de kilometri de drum județean care vor fi reabilitați, în prezent, peste 5 kilometri sunt de pământ și piatră, 4 kilometri din plăci de beton, iar restul asfalt, o mare parte în stare avansată de degradare.
Reabilitarea și modernizarea tronsonului din DJ109E, ce traversează localitățile Rus, Buzaș, Negreni, Cormeniș, Valea Leșului, Lozna și Cliț este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Investiția are o valoare totală de peste 113 milioane de lei, iar lucrările vor avea o durată de 20 de luni.
Frasinul din Bistriţa-Năsăud, companie de construcţii deţinută de Traian Larionesi
SC Frasinul a realizat lucrări de construcţie de poduri, centuri ocolitoare, reţele de apă-canal, majoritatea în zona judeţele Bistriţa-Năsăud şi Satu Mare, iar recent s-a extins cu lucrări și în județul Sălaj.
SC Frasinul, o companie de construcţii din Bistriţa-Năsăud deţinută de Traian Larionesi, a încheiat anul 2021 cu afaceri de 189,6 mil. lei, un profit net de 5,9 mil. lei, având un număr mediu de 228 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.