Trei șoferi prinși în trafic de Poliție conducând fără permis de conducere

Duminică, 28 ianuarie a.c., la ora 14.50, în localitatea sălăjeană Cehu Silvaniei, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat de 31 de ani, din localitatea Tășnad, județul Satu Mare, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism cu care tracta o remorcă, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule condus.

Sâmbătă, 27 ianuarie a.c., la ora 09.40, pe drumul județean 108 D, în localitatea sălăjeană Cehu Silvaniei, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat de 54 de ani, din comuna Pir, județul Satu Mare, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-un autoturism cu remorcă, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule condus.

Tot, sâmbătă, 27 ianuarie a.c., la ora 09.20, tot pe drumul județean 108 D, în localitatea sălăjeană Cehu Silvaniei, polițiștii au depistat în trafic, un bărbat de 40 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară cu remorcă, fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule condus.

În fiecare dintre cazuri, polițiștii sălăjeni au întocmit câte un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *