Episcopul Sălajului a slujit în Jibou a doua zi de Paști

Luni, 6 mai 2024, în cea de-a doua zi de Paști, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din orașul Jibou. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramurile „Sfântul Proroc Daniel” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi.

La slujbă au participat numeroși credincioși obișnuiți deja ca, an de an, în cea de-a doua zi de Paști, Ierarhul să fie alături de ei în rugăciune.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit întru iconom stavrofor pe Părintele coslujitor Sabin-Gabriel-Lucian Chiș, consilierul economic al Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

În continuare, Preacucernicul Părinte paroh Dan Dregan, protopopul Jiboului, a mulțumit Preasfinției Sale pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură, pe care l-a pus la sufletele celor prezenți, iar Preacucernicul Părinte coslujitor Sabin-Gabriel-Lucian Chiș a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru distincția acordată și i-a oferit un Arhieraticon.

De asemenea, domnul Dan Ghiurco, primarul Jiboului, i-a mulțumit Preacucernicului Părinte Gheorghe Longodor, preot îmbisericit pe seama acestei parohii, pentru întreaga activitate pastorală, de peste 40 de ani, și i-a oferit un buchet de flori.

Piatra de temelie a lăcașului de cult a fost sfinţită în data de 16 iunie 1991, iar în 23 aprilie 2002, altarul demisolului bisericii a fost sfințit, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Până în anul 2005, lucrările la acest lăcaș de cult au fost coordonate de către Preacucernicul Părinte Gheorghe Longodor, iar începând cu acel an, lucrările au fost continuate de către Preacucernicul Părinte Dan Dregan.

În anul 2012, biserica a primit cel de-al doilea hram, „Sfântul Proroc Daniel”.

Lucrările efectuate la acest lăcaș de cult au fost finalizate în anul 2013, iar în data de 15 septembrie a aceluiași an, biserica a fost târnosită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului şi cu Preasfinţitul Părinte Petroniu. Cu această ocazie, cei doi preoţi slujitori ai lăcașului de cult au primit din partea Preafericirii Sale distincţia Crucea Patriarhală. Tot în acel moment istoric, Sfântul Proroc Daniel a fost proclamat ocrotitorul oraşului Jibou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *