Un vrâncean a produs un accident in Sălaj și a fugit. Poliția l-a prins în Crișeni


Identificat cu operativitate de polițiștii rutieri sălăjeni, după ce a fost implicat într-un accident rutier și a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției.

Vineri, 4 august a.c., la ora 18.10, pe D.N. 1 F, între localitățile sălăjene Sânmihaiu Almașului și Poarta Sălajului, un tânăr de 21 de ani, din comuna Poiana Cristei, județul Vrancea, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă dinspre Cluj Napoca înspre Zalău, într-o curbă la dreapta a acroșat cu partea stânga spate a semiremorcii, partea stânga spate a unui autoturism care circula din sens opus, condus de un bărbat de 42 de ani, din localitatea Jibou, județul Sălaj.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în șanțul de pe partea dreapă a sensului său de deplasare, iar conducătorul autoutilitarei a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, fiind identificat cu operativitate de polițiștii sălăjeni, pe strada Industriei din localitatea sălăjeană Crișeni.

În urma accidentului rutier, conducătorul autoturismului a suferit leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurările producerii accidentului rutier într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *