Viceprimarul Teodor Bălăjel a adus specialiștii în teren pe șantierul platoului de marmură

Reconstruirea platoului din fața clădirii Prefecturii – inclusă în proiectul de modernizare a întregii zone centrale a orașului, alături de pietonizarea străzii Unirii și reamenajarea întregului spațiu din centrul vechi – a ridicat probleme tehnice, pentru care viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel, a apelat ”din scurt” la specialiști, să găseacă rapid soluții, să fie păstrate obiectivele conform planului și să nu existe întârzieri.
„Vrem ca noul platou să fie și rezistent în timp și rezistent să suporte greutate mare, pentru că foarte probabil vom avea nevoie să organizăm ocazional diferite manifestări și târguri. Așa că săpăturile sunt destul de în profunzime și muncitorii au dat de cele trei cursuri care conduc apa Văii Zalăului prin subteran. Unul din aceste cursuri, foarte vechi, construit din cărămidă și boltit, s-a dovedit destul de la suprafață, exact în zona în care se va construi o nouă bandă de circulație pe strada din direcția Prefecturii spre bulevard, bandă ce va fi dedicată direcției de mers pe bulevard spre clădirea Primăriei”, spune viceprimarul Teodor Bălăjel. 
Odată cu reconstruirea platoului și pietonizarea străzii Unirii va fi asigurat un flux mai bun circulației autovehiculelor. Așa că prin spatele Prefecturii se va face circulație în ambele sensuri în locul sensului unic care duce spre hala agroalimentară. Vom avea prin urmare circulație în ambele direcții și se vrea o bandă de preselecție cât mai generoasă la ieșirea în bulevard spre intersecția bulevardului cu străzile Corneliu Coposu, Gheorghe Doja și 22 Decembrie.
„Am consultat specialiști locali și am chemat și proiectantul de la Oradea, să aplicăm cele mai bune și mai rapide soluții, să putem realiza această bandă de preselecție fără să afectăm canalul cursului de apă. Platoul trebuie să fie gata în vara anului viitor. Vrem ca zona să arate foarte bine, dar să câștigăm și din punct de vedere al funcționalității. Trebuie să ne luptăm peste tot în oraș să reușim să îmbinăm frumosul cu lucrul practic, pentru cconfortul nostru”, a conchis viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *