Viceprimarul Teodor Bălăjel explică investițiile pe 2022 în Zalău

Primarul Ionel Ciunt alături de viceprimarul Teodor Bălăjel și echipa din Primăria Municipiului Zalău au pregătit un buget record pentru anul 2022 pentru dezvoltare și investiții în valoare de 200 de milioane de lei.


Potrivit unui comunicat transmis pe pagina de Facebook, viceprimarul Municipiului Zalău, Teodor Bălăjel, anunță că anul acesta este un an de vârf pentru Zalău, atât în ce privește banii alocați pentru dezvoltare, cât și în ce privește lucrările de modernizare. Vor începe o serie de lucrări de mare anvergură, pe lângă proiectele mari în derulare.

Lista de investiții pe 2022 prevede alocări de peste 200 de milioane de lei. Ca să ne facem o idee, viceprimarul Bălăjel compară această sumă cu cele din perioada de dinainte de 2016, când bugetul de dezvoltare prevăzut ajungea pe la 40 de milioane, dar abia dacă se reușeau investiții de 10 milioane într-un an.

„În 2016 am pornit motoarele dezvoltării și am ajuns ca în fiecare din ultimii trei ani să realizăm investiții de aproximativ 100 de milioane. Avem la acest moment proiecte mari în derulare și le lansăm în lucru pe cele pregătite anul trecut, așa că anul acesta prevedem investiții de peste 200 de milioane. Tragem tare să le realizăm, pentru că o administrație bună nu este una care funcționează doar să ofere servicii administrative de bază pentru oraș și să aibă serviciu funcționarii, ci una care realizează lucruri mari și de perspectivă pentru oraș”, transmite viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel.

Dintre proiectele mari pe care le lansează Primăria Municipiului Zalău în lucru anul acesta și care vor schimba fața orașului este reconstruirea platoului de marmură – cu o arhitectură cu totul nouă, modernă -, pietonizarea străzii Unirii – care va deveni un loc de promenadă deosebit -, reamenajarea în întregime și în detaliu a spațiului central cuprins între Clădirea Transilvania, Primăria Zalău, fostul hotel Carpați.

„Trebuie să avem un constructor până în martie și să dăm ordinul de începere a lucrărilor, pentru că termenul de finalizare este 2023 și nu e loc de amânări, pentru că lucrăm cu fonduri europene”, explică viceprimarul.

Primăria Municipiului Zalău anunță că a fost desemnat un constructor, câștigător al licitației, pentru proiectul reamenajării zonei Scala, unde odată cu primăvara vor începe lucrările. Rezultatul va fi o nouă arhitectură în această zonă de mare vizibilitate, cu statuia lui Mihai Viteazul în centru, o abordare modernă, cu fântâni de pardoseală.

Alt șantier de anvergură pe care Primăria Municipiului Zalău vrea să-l miște repede este modernizarea străzilor Tudor Vladimirescu, Porolissum, Bujorilor, Moigradului și Cetății, adică ruta care pornește din bulevard și merge până în capătul Ortelecului, după modelul marilor artere modernizate deja.

Anul acesta administrația publică locală condusă de Ionel Ciunt va trebui să termine și etapa a 2-a a iluminatului public, care cuprinde 95 de străzi. Adică vom avea în tot orașul iluminat modern, cu LED, așa cum s-a făcut deja pe străzile mari în etapa 1 a înlocuirii iluminatului.

Sigur, se termină lucrările de modernizare pe străzile Corneliu Coposu, fosta Republicii, pe Simion Bărnuțiu, și se accelerează lucrările de modernizare a trotuarelor, cu piste de biciclete, pe toată lungimea bulevardului.

„Țin să amintesc în acest context și că vom intra cu lucrări de modernizare și amenajare în profunzimea cartierelor, pentru refacerea aleilor, a iluminatului, a peisagisticii, dar și lucrări de direcționare a apei pluviale, modernizări ale acceselor în blocuri, pe proprietăți, modernizarea punctelor de colectare a gunoiului etc.

Lucrări cu valori mai mici decât au marile proiecte, dar nu mai puțin importante, vom face în tot orașul. Să nu mă lungesc, pomenesc doar ca exemplu reconstruirea fântânii din Parcul Central, ce va fi modernizată și va avea și jocuri de lumini, sau lucrările pentru pentru obținerea de noi locuri de parcare peste tot în oraș, noi locuri de joacă și de agrement după modelul celor zece contruite cu fonduri europene”, mai spune viceprimarul Teodor Bălăjel.

Și, în final, viceprimarul Zalăului, Teodor Bălăjel ne spune că va fi anul în care administrația publică locală de la Zalău se va concentra pe întocmirea de proiecte europene în sesiunea de finanțare 2021-2027, proiecte pe PNRR și pe programul guvernamental Anghel Saligny, să aducă cât mai mulți bani pentru perspectiva Zalăului.

2 thoughts on “Viceprimarul Teodor Bălăjel explică investițiile pe 2022 în Zalău

  1. Felicitari pentru d-nii Ciunt si Balajel pentru implicarea totala si schimbarea in bine a fetei municipiului Zalau.
    Pana in prezent aveti rezultate remarcabile.
    Tineti-o tot asa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *