VIDEO| Valcău de Jos: Raportul de activitate 2021 și proiectul de buget / investiții pentru anul 2022

Primarul Comunei Valcău de Jos, ing. Roșan Ioan, se străduiește să mențină ritmul accelerat al dezvoltării și să ofere condiții de trai cât mai decente cetățenilor, astfel că în anul 2021 a reușit să finalizeze o parte dintre investiții.

Pentru anul 2022, primarul Roșan Ioan a pregătit un buget și mai mare de investiții – peste 70 de miliarde de lei vechi, iar comunitatea va beneficia de noi proiecte de investiții foarte importante pentru dezvoltarea comunei Valcău de Jos.

Parte din raportul de activitate al primarului pentru anul 2021: 

  • 1 Grădinița cu program prelungit – lucrările sunt finalizate, urmează etapa de acreditare și va fi dată în folosință în anul școlar 2022-2023
  • 2 Modernizarea și asfaltarea a 16 kilometri de străzi / ulițe, proiect finanțat prin PNDL 2, s-au asfaltat 12 kilometri, urmând ca în cursul anului proiectul să fie finalizat
  • 3 Reabilitarea căminelor culturale din localitățile Valcău de Sus / Subcetate, proiect finalizat și realizat cu fonduri europene
  • 4 Capelă mortuară în loc. Valcău de Jos, construcție nouă realizată cu fonduri europene
  • 5 Reabilitare școală din Valcău de Jos, proiect finanțat prin PNDL 2, execuție 95%
  • 6 Dotarea școlilor din Valcău de Jos cu echipamente IT, tablete, laptopuri, table inteligente, videoproiectoare
  • 7 Achiziție tractor nou și vidanjă pentru dotarea Serviciului de Gospodărire Locală
  • 8 Parteneriat public-privat – închirierea Centrului de Informare Turistică și transformarea în Policlinică (medicină internă)
  • 9 Asigurarea de la bugetul local a sumelor necesare pentru acordarea burselor școlare, burse sociale și premii în bani pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură
  • 10 Asigurarea finanțării programului „Masă caldă în școli” pentru elevii din comună
  • 11 Achiziția a 4 concentratoare pentru blnavi postCOVID, din care trei sunt date în folosință, 1 aparat este de rezervă

Proiectele de investiții propuse pentru anul 2022: 

  • 1 Construire piață agroalimentară
  • 2 Construire sediu nou Primărie
  • 3 Capelă mortuară în sat Lazuri / urmând ca în fiecare sat să fie construită o capelă
  • 4 Stație de încărcare pentru mașini hibrid / electrice (PNRR)
  • 5 Pod peste râul Barcău în sat Preoteasa
  • 6 Reabilitare școală sat Preoteasa
  • 7 Reabilitare grădiniță sat Valcău de Susu
  • 8 Reabilitare Cămin Cultural sat Lazuri (CNI)
  • 9 Parc de joacă în loc. Valcău de Jos
  • 10 Reabilitare dispensar uman Valcău de Jos (CNI)
  • 11 Teren sintetic în curtea școlii din Valcău de Jos
  • 12 Construire vestiare la baza sportivă din Valcău de Jos
  • 13 Întăbularea terenurilor din intravilanul localităților (OCPI)
  • 14 Continuarea lucrărilor la cele două poduri din Valcău de Sus (CNI)
  • 15 Programul Anghel Saligny – asfaltarea a 37 de kilometri de drumuri, străzi și ulițe
  • 16 Reabilitarea actualului sediu de Primărie (PNRR)
  • 17 Extinderea rețelei de canalizare în comunitatea Cerăt și pe alte străzi din comună
  • 18 Continuare program „O masă caldă în școli”
  • 19 Parteneriat cu cultele religioase de pe raza comunei
  • 20 Realizarea studiului de fezabilitate pentru aducțiunea de gaz, prin Asociația Barcăul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *