Zălăuanul Vaida Bela, demis de la șefia Agenției Naționale pentru Zootehnie

Vaida Bela a fost demis din funcția de director al Agenției Naționale pentru Zootehnie – ANZ, unde era detașat temporar. Demisia vine și pe fondul faptului că la alegerile pentru conducerea PNL, Vaida Bela l-a susținut pe Ludovic Orban, fiind un apropiat al acestuia.

„Îi mulțumesc fostului ministru Oros pentru încrederea și libertatea pe care mi-a acordat-o pentru a face ceea ce trebuie pentru agricultura românească, și în special pentru zootehnia din România. Eu cred că a fost singurul ministru din „90 încoare care a avut curajul să ia hățurile agriculturii în mână și să analizeze situațiile fără să țină cont de diversele interese de grupuri. Chiar în ziua întreruperii detașării DNA Timiș a depus la Tribunalul Timișoara un dosar penal privind falsificarea certificatelor, chestiune cu care eu mă lupt de ani de zile. Este vorba de lucruri periculoase pentru că aceste certificate sunt false și atrage răspunderea atât a fermierilor, cât și a funcționarilor publici au avizat aceste documente. Sper ca viitorul director general ANZ să aibă puterea și convingerea că aceste ilegalități trebuie oprite. 

Vreau să amintesc că în perioada mandatului meu am spart monopolul din zona de agricultură, am întrerupt monopolul deținut de câteva societăți care conducea câteva registre genealogice și nu în ultimul rând am oprit învierea cailor care figurau sacrificați în baza de date, iar nouă ni se solicitau pașapoarte duplicat pentru cai vii care erau vânduți în diverse state membre UE. Am ținut mult la reorganizarea instituție. Am finalizat două proceduri prin care am ținut foarte mult la creșterea răspunderii oficiilor județene și desființarea posturilor de conducere de la nivel național și regional.

Vreau să spun clar că nu pun „armele jos” și voi continua să urmăresc evoluția zootehniei din România – sectorul ameliorare unde sunt multe deficiențe, chiar dacă nu mai sunt directorul ANZ”, a declarat Vaida Bela. 

Mandatul lui Vaida Bela la conducerea Agenției Naționale pentru Zootehnie expiră în data de 2 decembrie. Bela se va întoarce la Zalău, pe postul de director executiv adjunct la APIA Sălaj.

„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale informează că, începând cu data de 2 decembrie 2021, încetează detașarea temporară a domnului Vaida Bela în postul de director general la Agenția Națională de Zootehnie ”Prof. Dr. GK Constantinescu”.

Domnul Bela va reveni la Centrul Județean Sălaj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în funcția de director executiv adjunct. Totodată, începând cu data de 2 decembrie 2021, domnul Viziteu Constantin, director general adjunct în cadrul Agenției Naționale de Zootehnie <Prof. Dr. GK Constantinescu>, va exercita cu caracter temporar funcția publică de conducere de director general, din cadrul acestei instituții”, au precizat reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Sursa foto: Agro Tv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *