126 locuri de muncă disponibile în județul Sălaj
39.741 locuri de muncă vacante la nivel naţional si 961 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European sunt declarate pentru aceasta săptămână.
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj, sunt disponibile 126 locuri de muncă.
Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor(34), operator la prelucrarea cauciucului(27), confecţioner asamblator/tehnician textile(12), tapiţer(10), electrician(9), mecanic utilaj(5), sudor(5), lucrător comercial/vânzător(2) şi ingineri(2).
Din cele 126 locuri de muncă vacante declarate de angajatori la agenția pentru ocuparea forței de muncă, 2 sunt pentru persoane cu studii superioare(inginer instalaţii), 124 sunt pentru persoane cu studii medii (operator la prelucrarea cauciucului, electrician, mecanic utilaj, confecţioner, muncitor necalificat, etc).
Precizăm faptul că baza de date este dinamică, actualizându-se în timp real în funcţie de locurile de muncă declarate de angajatori, de valabilitatea ofertelor, precum şi de numărul repartiţiilor emise în vederea ocupării.
Oferta locurilor de muncă vacante la nivel național poate fi accesată pe site-ul www.anofm.ro în secțiunea Locuri de Muncă Vacante.
961 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 961 locuri de muncă vacante, după cum urmează:
Irlanda – 907 locuri de muncă pentru: măcelar; asistent vânzări; ajutor bucătar (asistent delicatese); asistent manager (asistent general);
Finlanda – 40 locuri de muncă pentru: muncitor necalificat – culegător de căpșuni;
Norvegia – 12 locuri de muncă pentru: tractorist; muncitor forestier; montator calificat bucătărie și amenajări interioare; dulgher;
Germania – două locuri de muncă pentru: electrician; tehnician electronist pentru energia şi tehnologia clădirilor.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă Spaţiul Economic European pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES. Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.