22 mai termen limită pentru depunerea ofertelor pentru finanțarea proiectelor culturale

22 mai, ora 11:00 este termenul limită pentru depunerea dosarelor în vederea acordării de finanțare nerambursabilă de la bugetul local pentru proiecte culturale. Pentru anul 2023, Primăria Municipiului Zalău acordă 50.000 lei finanțare nerambursabilă pentru domeniul Cultură, conform HCL nr. 9/31.01.2023.
Dosarele pot fi depuse la Compartimentul de Relații cu Publicul, camera nr. 4, din cadrul Municipiului Zalău, Piața Iuliu Maniu, nr. 3. Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile va avea loc în data de 23.05.2023, ora 13:00, la sediul Municipiului Zalău.
Criteriile de acordare a finanțărilor nerambursabile și documentația necesară pentru întocmirea dosarelor sunt prezentate în Ghidul Solicitantului pentru acordarea de finanțări nerambursabile de bugetul local, pentru proiecte culturale de interes local, publicat pe site-ul instituției www.zalausj.ro, secțiunea – Informații de interes public – Regulamente.
Reglementări legale privind acordarea de finanțare nerambursabilă: Legea nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general cu modificările și completările ulterioare.
foto din cadrul unui proiect cultural finanțat de Primăria Municipiului Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *