30 de ani de excelență în educație sub patronajul poetului Mihai Eminescu

🧑‍🏫 Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Zalău a aniversat, astăzi, 30 de ani de când această prestigioasă instituție de învățământ poartă numele poetului național al României.
Sub deviza „30 de ani de tradiție și inovație în lumina lui Eminescu: 15 ianuarie 1994 – 15 ianuarie 2024”, cadrele didactice au rememorat anii și frumoasele momente care și-au pus amprenta atât peste viața lor profesională, cât și peste cea a întregilor generații de elevi.
🎓 „Au fost 30 de ani în care această școală a reușit să se ridice la nivelul personalității culturale sub patronajul spiritual al căreia se află, a reușit să șlefuiască în cel mai bun mod posibil carierele și caracterele multor dascăli, cărora comunitatea noastră le datorează prețuirea cuvenită, și ale multor generații de elevi cărora comunitatea noastră trebuie să le ofere încredere. Felicitări și multe împliniri tuturor celor ce și-au împletit destinele cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău!”, a transmis Claudiu-Cristian Bîrsan, vicepreședintele Consiliului Județean Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *