Primarul Marian Mirișan pregătește să dea startul unor investiții importante pentru comuna Horoatu Crasnei
Imediat după ce a fost ales primar al Comunei Horoatu Crasnei, liberalul Marian Mirișan și-a început activitatea încă de a doua zi de la preluarea primului mandat de edil al comunei.
După ce și-a ales bine echipa cu care va lucra în următorii 4 ani de mandat și a cooptat în echipa de conducere pe unul dintre cei mai tineri viceprimari din Sălaj, pe Onisim Sav, noul primar al Comunei Horoatu Crasnei, Marian Mirișan, i-a pus la treabă pe toți să lucreze la proiecte de investiții. Inclusiv angajații din primărie parcă au o altă energie, iar rezultatele au început să apară.
Primarul Marian Mirișan a început să i-a la mână dosarele din sertarele primăriei. Multe din proiecte erau începute doar pe hârtie, fără nicio finalitate, altele fără avize sau chiar blocate de ani întregi.
Cert este că astăzi, nu mai puțin de 9 proiecte de investiții importante sunt pregătite spre finanțare, o parte deja înaintate la CNI, altele gata să primească alocările financiare.
Toate gospodăriile din Stârciu și Horoatu Crasnei vor fi conectate la apă potabilă
Săptămâna aceasta au început lucrările rețeaua de alimentare și distribuție apă pentru localitățile Stărciu și Horoatu Crasnei, proiect finanțat din fonduri europene prin POIM, în colaborare cu Compania de Apă Sălaj și Cluj. Este vorba de aducțiunea de apă din lacul de acumulare Tarnița din Gilău.
Lucrările au demarat în localitatea Stârciu și vor înainta spre Horoatu Crasnei. Rețeaua de apă care urmează să fie construită are o lungime totală de 27 de kilometri, vor fi realizate 1076 de branșamente, 602 în Stărciu și 474 în Horoatu Crasnei. În cardrul proiectului vor fi montați 8 hidranți, două rezervoare de apă cu o capacitate de 200 mc fiecare, stație de clorinare și două stații de pompare.
Încep lucrările la construirea celor două poduri rutiere finanțate prin PNDL 2
Primăria Horoatu Crasnei a finalizat proiectul tehnic și a pregătit documentația pentru emiterea autorizației de construire, astfel încât lucrările să fie demarate în cel mai scurt timp. Este vorba de un proiect finanțat prin PNDL2 și se vor construi două poduri rutiere – un pod peste valea satului Stârciu și al doilea pod peste Șeredenca. Firma care câștigat licitație este SC Avril SRL, iar finanțarea este asigurată de la bugetul de stat.
17 kilometri de străzi, ulițe și drumuri comunale, pregătite pentru asfaltare
Primăria Comunei Horoatu Crasnei își dorește ca infrastructura rutieră să fie pusă la punct cât mai repede, pentru că deja s-a pierdut mult față de comunele vecine. Primarul Marian Mirișan a depus la începutul lunii februarie o cerere de finanțare la CNI București pentru asfaltarea drumului comunal DC70C care face legătura între Stârciu și Buciumi prin Poiana Stârciului.
Din cei 11 kilometri de drum comunal, aproximativ 7 kilometri aparțin UAT Horoatu Crasnei. Concret, vor fi asfaltați o lungime de 4 kilometri de drum cât este în proprietatea Comunei Horoatu Crasnei. Valoarea proiectului depus de primarul Mirișan este de 3,4 milioane lei (34 miliarde lei vechi). Diferența de 3 kilometri au fost asfaltați în anul 2012.
Un alt proiect important ce are ca scop modernizarea infrastructurii rutiere în Comuna Horoatu Crasnei se află în pregătire. Primăria lucrează deja la întăbularea tuturor străzilor și ulițelor de pe zona de intravilan, dar și drumurile comunale, ce însumează în total o lungime de 10 kilometri de drumuri asfaltate.
În acest moment se lucrează în toată comuna la întăbularea străzilor și se pregătește documentația pentru cererea de finanțare care va fi depusă fie pe fonduri europene, fie pe program național.
Se asfaltează drumul care face legătura între Stârciu și Șeredeiu, lung de 3 kilometri
Tot de la Compania Națională de Investiții, primarul Marian Mirișan se luptă să obțină finanțare pentru asfaltarea a circa 3 kilometri de drum care să facă legătura între satul Stârciu și satul Șeredeiu.
Căminele Culturale din Stârciu și Hurez vor fi modernizate
În cursul zilei de 22 februarie primarul Marian Mirișan a depus o cerere de finanțare la Compania Națională de Investiții București pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Căminului Cultural din loc. Stârciu.
Valoarea proiectului propus de noul primar liberal se ridică la suma de 260.000 de euro, adică 11,9 miliarde lei vechi, bani cu care Căminul Cultural din Stârciu va deveni o clădire modernă, dotată la standarde europene și care va face cinste comunității, fiind și amplasată în centrul satului.
O încercare eșuată a avut și fosta conducere a primăriei, care a depus un proiect similar la AFIR Satu-Mare, dar nu a fost aprobată finanțarea pentru că nu a respectat punctajul.
Pentru proiectul de modernizare a Căminului Cultural din satul Hurez, primarul Marian Mirișan a finalizat întăbularea și pregătește documentația pentru cererea de finanțare, fie cu bani de la bugetul de stat, fie pe fonduri europene.
Dispensarul uman din Horoatu Crasnei urmează să fie reabilitat integral
Primăria Horoatu Crasnei pregătește documentația necesară pentru obținerea finanțării unui proiect de modernizare, extindere și dotare a dispensarului uman, proiect ce va fi înaintat CNI București, care derulează subprogramul Unități sanitare.
Centru medical nou în Horoatu Crasnei
Un alt proiect ce vizează investițiile în sănătate este construirea unei clădiri noi care se vrea a fi un centru medical care va cuprinde un cabinet pentru medicul veterinar, iar la etaj se vor construi locuințe pentru specialiști. Primarul Marian Mirișan pregătește documentațiile pentru cererea de finanțare, iar proiectul va fi depus la Compania Națională de Investiții București.
Bunul Dumnezeu să vă dea putere,să puteți face tot ceea ce vă doriți,poate ne va fi și nouă mai bine.Multă sănătate și putere de muncă,Domnule Primar.
Felicitări pentru proiectele frumoase! Să dea Domnul să prindă viață! Locuitorii comunei sunt oameni harnici și merită aceste îmbunătățiri ale vieții lor, și mai ales ale copiilor lor! La proiectele Dv. adăugați și o capelă! Sunt deja multe sate în România care o au deja. E chiar utilă!
Succes în tot ce veți face!