Imagini în premieră cu Autostrada A3 Nădășelu-Zimbor, prezentate de Asociația ProInfrastructură

În premieră, vă prezentăm startul lucrărilor pe Autostrada A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, două tronsoane legate între ele (43 de km) în județele Cluj și Sălaj. Contractele au fost atribuite în iunie respectiv decembrie 2020 și însumează două miliarde de lei fără TVA.

Vedeți filmarea din dronă aici: https://youtu.be/ZzOLsgSAK70

Antreprenorul general (UMB), pregătește terenul pentru excavații și foraje pe dealurile transilvănene. Vă reamintim că suntem la a treia încercare de construire, după rezilierea cu Bechtel și abandonul celor de la Maltauro. Faptul că vedem utilaje noi într-un număr rezonabil ne dă speranțe că a treia oară poate fi cu noroc.
Vă putem spune de pe acum că lucrările vor dura minim 3 ani din cauza reliefului dificil. Vor fi construite 26 de poduri și viaducte cu diferite lungimi, săpate zeci de deblee la 20-30 de metri adâncime medie, unul din ele ajungând până la 75 de metri. Studiile de fezabilitate au indicat pozițiile mai multor alunecări de teren active. Nu sunt prevăzute tuneluri în această zonă.
Abia mai la nord va fi tunelul Meseș (lung de aproape 2,9 km), unde se evaluează cele 12 candidaturi înscrise în urmă cu o lună în cursa pentru contractul de aproape 4 miliarde de lei (aproximativ 41 km), licitația lansată în 18.11.2020 fiind una cu precalificare, ofertele finale urmând să fie depuse după această primă fază.
Sursa foto+text Facebook – Asociația Pro Infrastructură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *